Calea mea către a fi mamă

Posts tagged ‘sanse fiv’

FIV ziua 3

Azi am continuat cu jumătate de fiolă de Gonapeptyl dimineața la 9. O să fie puțin mai complicat în timpul săptămânii, pentru că la 9 ar trebui să fiu la serviciu. Poate fac un compromis și fac injecția la 9 fără 10.

Azi am fost ok. Am simțit puțină activitate în zona ovarelor, adică un pic de jenă. Cred că e un semn bun, că se trezesc din hibernarea dată de Diphereline. Am avut o durere de cap pe la 5-6 (durerile de cap sunt principalul efect advers al injecțiilor, atât de stimulare cât și de inhibare), dar mi-a trecut până mai spre seară. Am stat mult la aer în weekend și sper să continuu și în timpul săptămânii.

Am citit în mare fugă câteva sugestii pentru a crește șansele de reușită și m-am tot gândit azi la ce să renunț. Am încercat de dimineață să renunț la deodorant. Pe la prânz mă simțeam ok și vedeam deja în toată industria deodorantelor niște șmecheri care ne scot bani din buzunar, mă gândeam că obiceiul de a te da cu deodorant e doar un obicei inutil și că suntem sclavii obișnuinței. După amiază n-a mai fost așa de bine…și urma să mergem pe la niște prieteni. Noroc că am un deodorant din acela Rexona mic în geantă mereu și am salvat situația. Deci NU renunț la deodorant. O să renunț în schimb în perioada asta la parfum, creion de sprâncene, rimel, strugurel, creme (nu m-oi smochini într-o lună sper), apă de gură, ojă și…mă mai gândesc. O să arăt cam sălbatică așa, dar cred că nu e un sacrificiu prea mare.

Advertisements

Căutări și răspunsuri – Foliculi antrali

Am văzut că sunt câteva noțiuni la a căror căutare ajunge lumea pe blogul meu. Am mai observat și că noțiunile respective nu sunt foarte bine explicate în postări așa că am să detaliez puțin aici, uneori cu propriile cuvinte, alteori cu informații de pe alte site-uri.

Foliculi antrali

Sunt foliculii care se dezvoltă la începutul fiecărui ciclu. Dintre aceștia rămâne doar unul, maxim 2, care se dezvoltă în foliculi maturi, restul se pierd. Scopul stimulărilor este să se dezvolte cât mai mulți dintre ei în foliculi maturi. Numărul lor este foarte important pentru estimarea cantitativă a rezervei ovariene a respectivei femei. Dar cantitate nu înseamnă întotdeauna și calitate, și aici intervin AMH și FSH, care sunt analize de sânge. Interpretarea numărului de foliculi antrali este următoarea

Nr de foliculi antrali Răspuns la stimulare
<4 Rezervă ovariană foarte proastă, răspuns slab sau inexistent la stimulări.  FIV nu este recomandat
4-6 Rezervă ovariană proastă, probabil se va obține un răspuns slab la stimulări. Risc mare de anulare a ciclului FIV. Rata obținerii unei sarcinii este mai mică decât media, chiar dacă se obțin embrioni
7-10 Rezervă redusă. Șansă mai mare de anulare a ciclului FIV decât media. Rata sarcinii ușor mai scăzută decât media
11-15 Rezervă ușor redusă. Răspunsul la stimulări este uneori scăzut, dar de obicei normal. Șanse slabe de anulare a ciclului FIV. Rata sarcinilor medie
16-30 Rezervă ovariană normală. Răspuns excelent la stimulare. Șanse foarte mici de anulare a ciclului FIV. Ușor risc de suprastimulare. Cele mai mari șanse de sarcinp
>30 Rezervă normală, dar posibil risc de ovare polichistice. Răspuns bun la doze mici de stimulare. Risc de hiperstimulare. Uneori pot exista totuși probleme de calitate a foliculilor.

Foliculii antrali se văd printr-o ecografie care se face în primele zile ale ciclului (ziua 2-3-4). Pe mine m-a chemat dl. doctor în ultimele zile ale ciclului, cică tot aia ar fi. Mi-au ieșit 12 la numărătore. Deci șanse ar fi, cel puțin în ceea ce privește numărul. Doar că AMH-ul e destul de mic (0.5 și 0.87 la laboratoare diferite). Dar mai multe despre AMH, va urma…