Calea mea către a fi mamă

Posts tagged ‘evolutie bebe’

Viața cu bebe 2, 3-12 luni

3 luni

Nu mai doarme așa de mult. Zâmbește cu ochii și asta îmi place mult. Zâmbește la orice cântecel. Își coordonează ceva mai bine mâinile și roade la pumnișor cu orice ocazie. E destul de amuzant să te trezești noaptea în sunetul de păpat pumnișor. Mănâncă bine, mai și plânge, vrea mereu în brațe, țonțoroi cum se spune, să vadă peste umăr. Ochii au o culoare gri deschis, care se pot transforma fie în albastru, fie în căprui deschis. Dragostea e tot mare între surori, cea mare o pupă peste tot și mereu. E o plăcere să le vezi, dar trebuie și păzite ca să nu existe ciocniri.

4 luni

E atât de dulce. Are perioade/zile când îți zâmbește de cum îți întâlnește privirea. Poate acum să prindă o jucărie, dar ca și primul bebe, încă nu se rostogolește. Se joacă cu mânuțele, se întoarce pe o parte și pe alta, râde în hohote câteodată. Acum trecem prin prima viroză și e tare greu cu alăptatul cât timp nasul e înfundat.

5 luni

Deși am zis ca nu o să mă îngrijorez pentru când se rostogolește bebe, când am văzut că tot nu poate și nu poate, iar am început să mă îngrijorez. A reușit, culmea, de pe spate pe burtă prima dată, cam cu o săptămână înainte să facă 5 luni. În ziua când a făcut 5 luni a reușit și invers, dar păcălită, cu jucării zornăitoare pe sus, nu din proprie inițiativă. În rest, zâmbitoare, veselă, și plângăciosă uneori.

6 luni

Pe la 5 luni și 3 zile a început să se rostogolească și de pe burtă pe spate și de atunci m-am relaxat. Tot pe atunci a început să facă un timid dadada care peste câteva zile s-a oprit. De pe la 5 luni și jumătate am început să o pun puțin în funduleț și acum la 6 luni stă foarte bine. Încerc să fac autodiversificare cu ea, dar nu știu cât o să suport să mă uit la ea dacă nu mănâncă bine. Sunt puțin obsedată de cântar. Apropos, dacă în primele luni a luat mereu peste medie, acum în ultimele 2 a luat la limita de jos, așa că sunt cu ochii pe cântar în nou. Ne-a plecat bona și de acu tre să (încerc să) mă ocup de ambii copii.

7 luni

Stă foarte bine în funduleț. Se ridică, cu greu ce-i drept, din fund în picioare, dar nu prea o las să stea în picioare că cică nu e bine decât după 7 luni, și atunci doar câte 30 de minute pe zi. Din culcat se ridică în fund doar dacă o țin de picioare, de fiecare dată când îi pun niște capse de exemplu. Noaptea se trezește de multe ori, dar nici nu le mai bag în seamă, dormitul împreună și alăptarea la sân, cea mai tare combinație. Nici nu stiu câte treziri sunt, îi dau ba un sân, ba celălalt fără sa o mai mut de pe o parte pe alta a patului, ci doar înclinându-mă eu. Când stau pe dreapta și îi dau din sânul stâng e mai greu, dar mai adorm chiar și în poziția aia. Îmi place mult să dorm cu fața la ea, să fie cuprinsă cu totul în C-ul pe care îl fac când dorm pe o parte, am senzația ca e încă acolo în burtică.
De vorbit are din când in cand niște ‘baba’,’papa’ ‘ghe’, ‘ghi’ și multe vocale. De mâncat, am încercat metoda cu autodiversificarea, dar pentru că era destul de în urmă cu greutatea, am renunțat repede pentru că nu mi se părea ca mănâncă vreun pic. Fructele nu le accepta deocamdată deloc, dar mănâncă binișor piureul de legume. Am o mică teama la diversificare pentru ca eu mi-am descoperit niște alergii alimentare și asta înseamnă că le pot transmite și ei, așa că înaintăm cu grijă. Avem altă bonă.

8 luni

E foarte mișcătoare. Merge în 4 labe foarte repede, se ridică repede în picioare pe marginea patului, merge puțintel și pe marginea mobilei, nu stă la schimbat deloc. Bagă toooot în gură. Și paginile cărților și papuci și părul meu. De zis, spune bababa, a zis de câteva ori maaa tare și nervos, nea și cam atât. Are în schimb niște vocale cântate foarte simpatice. Pare ușor nervoasă și agitată, la schimbat scutecele chiar se vede treaba asta, țipă de nervi și cu nerv. Am încercat baiță în cada mare și plânge continuu, cred ca revenim la cea mica o perioadă. Are vreo 2 săptămâni de când noaptea după alăptat o ia la sănătoasa în 4 labe spre marginea pătuțului. Ar da să se și ridice dacă nu aș întoarce-o. Adoarme mai greu după fiecare alăptat, dar sper să își revină, ca aranjamentul meu cu alăptatul și cosleepingul e cam dat peste cap. Cu sănătatea, am repetat niște analize și au ieșit trombocitele mari, dar speram să revină la normal, să fie trecător. Banuiesc și o alergie, dar aștept rezultatele analizelor să vad exact.

9 luni

A început să bâiguie lucruri, silabe ca ma, ta, da, ba. E tare drăguță că le zice de multe ori și pare că are un întreg discurs cu ele. Merge pe lângă mobilă, în 4 labe are o viteza uimitoare. Am făcut o greșeală când am încercat sa o învăț să facă bravo, ca i-am luat mâinile și o ajutam să facă. Acum când ii zic sa facă bravo, îmi ia ea mie mâinile și face cu ele bravo. Am descoperit ca are o mică alergie la laptele de vacă și ținem regim amândouă. Eu bănuiesc ca ar mai fi o alergie ceva, că tare mai face caca verzui uneori, ori poate doar o intoleranță… În ultimele zile a mâncat mai bine, are răbdare și stă să îi dau, că până acum și-o cam pierdea. O mai las să mănânce și singură, cel mai adesea alege carnea și o ronțăie. Încă bagă tot în gură și îi găsesc în scutec diverse bucăți de cartoane colorate pe care reușește să le înghită înainte să o opresc.

10 luni

Și când ziceam că nu face mai nimic nou de la 9 luni până la 10, fix când a împlinit 10 luni a făcut pa pa (ca răspuns la surioara care îi făcea pa). Mai face ea pa și bravo, dar așa, când vrea, nu ca răspuns, ca imitație sau când o rog. Plus că acum merge de o mânuță. Îi e puțin greu și preferă să fie sprijinita cu 2 mânuțe, dar ușor ușor se învață. Tot mai face caca verzui și ar trebui să mai investigăm puțin pe latura asta, să nu mai existe vreo alergie. E veselă și minunată.

11 luni

A făcut vreo 2 pași singură, dar nu poate merge bine. Imită sunetele noastre, gesturile uneori. Face pa, bravo și încerc să o învăț și alte lucruri în limbajul semnelor (mai mult, gata). Acum merge într-o combinație de 4 labe și târâiș în fund, parcă e o jucărie stricată. Se trezește încă de 3-4-5 ori pe noapte pentru sân, ceea ce e foarte diferit de bebe1, care după 2 luni deja se trezea doar o dată, uneori deloc. E foarte veselă, dar are și extrema cealaltă, când e supărată tare, țipă tare de tot și plânge mult. Vrea mai mereu în brațe, asta o liniștește cu aproximativ orice problemă.

12 luni

Merge binișor prin casă, afară încă îmi caută mâna. De vorbit, spune gata, mamamama, mai puțin tata. Aaa, și un fel de alo când se joacă cu telefonul. E veselă, e frumoasă… Daaar plânge încă foarte mult, vrea mai mereu în brațe și mănâncă foarte prost în ultima vreme.

Advertisements

Viața cu bebe: luna 7

Revin cu postarea lunară. Nu mă pot lăsa, scriu pur şi simplu pentru mine. E aşa frumos să citesc din urmă despre evoluţia noastră împreună!

Avem luna asta nişte silabe noi în repertoriu. În afară de mamama, mai avem papa şi baba. De fapt e un fel de bă, bă, băă 🙂 Acum în schimb zice mult mamamama, dar când nu e mulțumită, când e necăjită, când aproape plânge.

Ca achiziții noi, se strâmbă în timp ce suflă așa, tot în sensul că ceva nu-i convine. Se pare că soțul meu făcea așa când era mic. E tare simpatică. Dacă faci și tu așa ca ea, râde. De la 6 luni și o săptămână stă binișor în fund, tot mai stabilă pe zi ce trece. Acum se deplasează foarte bine târându-se pe burtică. De câteva zile ridică fundul și se balansează față-spate ca și cum își face vânt să plece în 4 labe, dar cred că mai durează ceva până atunci. E destul de forțoasă să se cațere pe mine când stau culcată lângă ea. Îi place mult să stea în picioare, dar n-o lăsăm prea mult, se pare că trebuie să se ridice singură și doar atunci e pregătită să stea în picioare (ca musculatură mă refer). Am cumpărat o oliţă de test să o mai pun din când în când să se familiarizeze cu ea și … a făcut un pipi o dată!

Am început desigur diversificarea. Mănâncă 3 mese diversificate pe zi: dimineață mere, pere și brânză calcică, la prânz piure de legume (în ultimele 2 zile cu zeamă în care a fiert carne), iar seara cereale (mei și ovăz) cu lapte de la mami. Face caca de vreo 3 ori pe zi de când cu diversificarea. În rest, lapte de la mami la cerere.

Am fost și la medic și a zis că 300g e super ok ca greutate, că de acum va lua doar 100-150g/lună. Eh, acum depinde de sursă. Dar dacă ea e mulțumită cu atât de puțin, sunt și eu. Luna asta a luat 500g, deci super (conform cu doctorița) și ca la carte conform cu sursele mele.

Am făcut și analize bucur uzei. Am crezut că va fi foarte traumatizant pentru ea, dar nici n-a zis pâs. Și a fost cu emoții pentru că nu curgea sângele, ori că era cam vâscos, ori ca era vena prea mică. Până la urmă ieșit cât trebuia. Are, se pare, puțină anemie, și așteptăm următorul control să vedem ce tratament primim.