Calea mea către a fi mamă

Posts tagged ‘cordon cu o artera’

Sarcina mea: săptămâna 32

13-19.02.2014

Simptome

Cel mai pregnant simptom a fost oboseala, lipsa de suflu. De-abia stau un minuțel în picioare și deja simt nevoia să mă așez. Foarte puține arsuri și niciun alt simptom ce m-ar putea deranja.

Vizite la medic/analize 

Am fost pe la medicul de familie și după ce s-a uitat pe analize, mi-a dat un produs pe bază de fier pentru anemie (Tot-Hema).

Am fost și la ginecolog. Bebe are 1.7kg, deci e cam cu 5 zile mai mică decât media. M-am speriat puțin, pentru că mă gândeam că e din cauza cordonului care deja dă rateuri. Medicul a zis că totul e în regulă, deci mergem înainte. Mă gândesc totuși că și eu am luat destul de puțin în greutate (cam 250g pe săptămână) de când cu dieta hipoglicemică. Am să încerc să iau gustări ceva mai consistente (dieta constă din 3 mese și 2 gustări care ar trebui să totalizeze 250g glucide).

Tratament

Femibion2 1/zi, Acifol 1/zi, Magneziu cu B6 1/zi, Aspenter 2/săptămână, No Spa 1/zi la nevoie, Clexane  0.4 /zi, Cetebe cu Zinc 3/zi, Fier (Tot-Hema) 1 fiolă/zi.

Sentimente

Ooof, n-am avut ce face și am citit câteva studii despre cordonul cu 2 vase. Unele, vechi de vreo 25 de ani ce-i drept, au niște pronosticuri absolut înspăimântătoare: rata de mortalitate 20% și rata de anormalități congenitale 47%. Unele studii mai noi reduc ratele astea (cam 5%, respectiv 20%). Vă dați seama că m-am deprimat și descurajat. Dar m-am și adunat apoi. Sper că tehnologia care a avansat mult ar putea detecta la ecografii astfel de defecte, cele grave cel puțin, și încerc să văd lucrurile cât pot de optimist.

Dezvoltarea puiuțului  

În săptămâna 32, bebelușul tău măsoară cam 41 de centimetri în lungime. El cântărește puțin peste 1.400 grame și se îndreaptă spre un salt de creștere. Greutatea și dimensiunile lui continuă să crească. Aparatul genital al copilului continuă să se dezvolte în această săptămână. Dacă bebelușul este de sex masculin, testiculele îi vor coborî în poziția lor inițială din vecinătatea rinichilor și vor trece prin regiunea inghinală în drum spre scrot. Dacă ai fetiță, clitorisul ei este destul de proeminent în săptămâna 32. Labiile sunt încă destul de mici și nu îl acoperă. Plămânii bebelușului sunt acum mai bine dezvoltați deși nu sunt încă complet maturi. Dacă el se naște săptămâna asta, va trebui să rămână cel putin 6 săptămâni la terapie intensiva neonatala și va avea nevoie de ajutorul unui ventilator special pentru a putea respira. Vestea bună este că bebelușul are creierul mai dezvoltat acum și are un risc mai scăzut de sângerare intracraniană.

 Mărime: bebe e cât o nucă de cocos

Dimensiunile mele: la începutul săptămânii 32 aveam 64.5kg și 96.5cm în burul burticii (aceeași greutate ca săptămâna trecută și cu 1cm mai mult).

Advertisements

Sarcina mea: săptămâna 26

2-8.01.2014

Simptome

Nu am avut simptome noi. Am observat că bebe se mișcă mult și puternic în timpul nopții și mă mai trezește. Cât timp nu trebuie să mă trezesc dimineața, nu mă deranjează, e chiar amuzant 🙂

Vizite la medic/analize 

Am fost la medic la 25 de săptămâni și 4 zile. Bebe măsura  fix cât pentru vârsta lui, adică vreo 33cm (calculat după lungimea femurului care e de 4.7cm) și 835g. S-a uitat din nou la cordon și a rămas la concluzia că are doar 2 vase (o arteră și o venă). În rest, colul e aprox. 3.9cm ceea ce mă liniștește enorm, iar placenta e joasă, dar, după cum s-a exprimat medicul “în niciun caz previa”. Așa că deocamdată lucrurile merg bine. Către final o să ne vedem mai des cu medicul din cauza cordonului ca să acționăm repede dacă se observă un retard de creștere și să îl scoatem pe bebe la lumină. A remarcat totuși că artera e ceva mai mare decât în mod obișnuit, deci trag speranțe că o să crească totuși normal și că o să se nască la termen.

Tratament

Femibion2 1/zi, Acifol 1/zi, Magneziu cu B6 1/zi, Aspenter 2/săptămână, No Spa 1/zi, Clexane  0.4 /zi, Cetebe cu Zinc 3/zi.

Sentimente

Mai avem mai puțin de 100 de zile!!!

Și acum că bebe e ok, m-au luat altfel de temeri (am citit că totuși sunt normale): dacă n-o să mă descurc, mai ales atunci când e foarte mic și fragil, dacă n-o să am destulă răbdare (am o nepoțică de 1 an și ceva și mi se pare extrem de solicitantă vârsta asta), dacă, dacă, dacă…

 

Dezvoltarea puiuțului  

În săptămâna 26, din cap până-n picioare bebelușul tău măsoară 34 de centimetri. Greutatea, cam 660 de grame, începe sa îi transforme corpul făcându-l un pic mai plinuț la vedere. În timpul acestui proces, pielea ridată începe să se întindă și va semăna din ce în ce mai mult cu un nou-născut. Începe să-i crească și mai mult păr și dacă ai putea să-l vezi ai putea chiar să-i distingi culoarea și textura. Mâinile bebelușului sunt complet formate iar degetele au unghiuțele formate. Fătul își poate îndoi acum degetele și pumnii. El poate folosi mânuțele pentru a descoperi diferite părți ale corpului său. Bebelușul explorează mediul care îl înconjoară și structurile din interiorul uterului, inclusiv cordonul ombilical. Cu toate acestea, terminațiile nervoase de la nivelul mâinilor mai au mult până să fie complet dezvoltate.

Mărime: bebe e cât un nap suedez(rutabaga).

Dimensiunile mele: la începutul săptămânii 26 aveam 63.1kg și 92cm în burul burticii. Am mai domolit puțin creșterea de la Crăciun (doar 0.5kg) , dar mai avem o petrecere de Sf. Ioan, așa că nu știu ce să zic despre următoarea săptămână.