Calea mea către a fi mamă

Posts tagged ‘aparat doppler’

Sarcina mea: săptămâna 10

Simptome

Greața s-a întors încetul cu încetul. Am și o senzație de foame, de stomac care mă roade care se transformă în greață instantaneu.

Vizite la medic/analize

Tratament
Femibion 1/zi, Acifol 1/zi, Magneziu cu B6 1/zi, Aspenter 2/săptămână, Cetebe 1/zi și 0, 4 Clexane/zi, Utrogestan 200mg 3/zi.

Sentimente
Mi s-a stricat casca la aparatul de ascultat inima lui bebe și nu am mai încercat nimic. Toată săptămâna m-am gândit când să îmi fac următoarea programare la doctor. Pe la 11-12 săptămâni ar trebui făcut dublu test și nu aș fi vrut să mă duc la 10 săptămâni și apoi iar la 12. Numai bine că am sunat joi și nu a putut să mă programeze decât peste 2 săptămâni, deci la 12 aproximativ.
Într-o zi când am fost la baie mi s-a părut că ceva nu miroase bine. Și într-adevăr, aveam o scurgere (sau poate crema aia de la Utrogestan) care nu mirosea bine. Am căutat repede pe net și am găsit ca ar putea fi ori o infecție ori sarcină oprită din evoluție. La momentul ăsta, asta e teama mea cea mai mare pentru că nu am avut vreo sângerare, deci dacă e ceva să nu fie bine, e oprirea sarcinii fără semne vizibile. Acasă, soțul mi-a zis că aparatul de inimioară merge dacă pun alte căști și le țin super apăsate în mufă. Și așa, cu greutate și emoții am mai încercat o dată să găsesc inima lui bebe și am reușiiiiit. M-am mai liniștit apoi.

Advertisements

Ce am folosit în sarcină

M-am gândit să vă zic părerea mea despre câteva produse pe care le-am folosit în diferite perioade ale sarcinii:

Brățări anti-greață (60lei)

Arăta ceva de genul fotografiei de mai sus. Sunt destul de scumpe, dar chiar le-am folosit. Se bazează pe principiul presopuncturii – are un punct în relief care va pune presiune pe partea internă a încheieturii – și se folosește și pentru răul de mișcare. Se poartă la ambele mâini pentru a avea efectul scontat. Am simțit o ușoară estompare a grețurilor, dar asta nu înseamnă că nu am și vomat purtându-le. Totuși, când simțeam că vine greața, mi le puneam și mă simțeam mai bine (nu perfect, dar mai bine).

Pernă pentru gravide (120-150lei)

perna-pt-gravide-abrazo-plus

Am luat chiar imprimeul ăsta din poză, mi-a plăcut foarte mult. Mi-a fost de mare folos. La începutul sarcinii mi-a folosit să mă sprijin pentru că eram foarte obișnuită să dorm pe burtă, așa că dormeam cumva între pe o parte și pe burtă, sprijinindu-mă pe pernă. Acum când burta e mai mare o folosesc …cam în același stil. Uneori țin un picior sub ea și un picior deasupra, pentru că am auzit că cea mai corectă poziție pentru a nu avea dureri de șolduri este cu picioarele paralele. Capătul mai mic (cel din dreapta din poză) l-am întors la 180 grade (adică arată ca un 2) ca să nu o folosesc și pentru cap, pentru că am o pernă anatomică foarte comodă la care nu am vrut să renunț. Am auzit că pericolul mare e că provoacă dependență și nu o să pot renunța la ea nici după naștere…om vedea dacă așa e, adevărul e că îmi place să o “îmbrățișez” și nu știu dacă aș renunța foarte ușor la ea.

Doppler (aprox 140lei de pe Amazon.uk)

Este un aparat cu care poți asculta inima bebelușului începând cu săptămânile 13-14. Mi-a fost foarte folositor, pentru că mi-a fost foarte frică de sarcină oprită din evoluție (adică un avort care nu dă sângerare) din cauza trombofiliei. Cam la 2 zile am ascultat inima lui bebe, doar 20-30 secunde, pentru că am aflat că nu e bine că exagerezi cu el (merge pe principiul unor ultrasunete care s-ar putea să îl deranjeze pe bebe). Asta până când bebelușul a început să miște constant și nu am mai simțit nevoia să ascult inimioara.

L-am mai folosit și destul de recent, când bebe nu s-a mișcat într-o dimineață, deși l-am împuns și masat și apăsat. Mă speriasem rău de tot, atât de tare încât nici nu mi-a venit ideea să folosesc Dopplerul. Soțul mi-a dat ideea și i-am găsit destul de rapid inimioara. Imediat a început să se și miște puțintel (deci chiar a simțit/auzit cumva undele alea). M-am liniștit pe moment, dar e foarte important de știut că nu e suficient ca inima lui bebe să bată, dacă el nu lovește ca de obicei trebuie contactat medicul. Din fericire, în dimineața aceea, încetul cu încetul bebe a început să miște tot mai mult așa că nu a fost nevoie să iau alte măsuri.

Sunt recenzii care spun că aparatul Doppler le-a produs mai mult stress pentru că e foarte greu de găsit inimioara. Eu am găsit-o de fiecare dată când am căutat-o. Importat e să știi unde e poziționat cu aproximație, adică să nu cauți inima pe la buric când ai 13-14 săptămâni (deși burtica a început să se rotunjească prin zona buricului), ci mult mai jos. Când bebe e mic, se mișcă mult, așa că e posibil să prinzi sunetul inimii și imediat să îl pierzi, așa că trebuie apoi din nou căutat și cu puțină răbdare îl găsești din nou. Tot la fel de important este să fii atentă să nu prinzi sunetul propriei inimi de pe artera ombilicală. Pulsul bebelușului e mult mai rapid decât al tău și în modul ăsta poți să vezi dacă ai prins ce trebuia.

Elancyl (80lei 150ml, 180lei 500ml)

Este o cremă pentru prevenția  vergeturilor. Am folosit-o încă din luna a patra, o dată pe zi, și începând cu 31 de săptămâni de 2 ori pe zi. Pe sâni mi-au apărut vergeturi încă dinainte să încep să folosesc crema. Pe burtică încă nu, dar o să vă zic rezultatul final după ce nasc (se pare că pot apărea vergeturi și după naștere, așa că o să continuu să o aplic și după).