Calea mea către a fi mamă

Posts tagged ‘analize sarcina’

Sarcina mea: săptămâna 29

Simptome

Încă o postare, încă o săptămână pe care o încep cu: încă mai tușesc. Am zile când tușesc mai mult și simt încă de dimineață ca mă ține ceva în gât (apropos, am făcut un exsudat faringian care a ieșit ok) și zile când e mai bine. Cum ies din casă vreo 15 minute, a doua zi începe cu ghiara din gât și cu tusea aferentă care se întinde cam toată ziua.

Vizite la medic/analize

Am repetat hemograma care indica o infecție când am făcut-o săptămâna trecută și acum a ieșit mult mai bine (încă e puțin în afara limitelor, dar se pare că dacă e doar cu puțin e normal în sarcină)

Tratament

Femibion 1/zi, Magneziu cu B6 1/zi, Cetebe 1/zi , 0, 4 Clexane/zi, Euthyrox 50ug

Sentimente

Am un stress cu mersul la dr. Mihălceanu, ca ce chestie să accepte ea un caz nou, cu riscuri, pentru ce și cum. Uf, sper să nu mă dea afară din prima.

Advertisements

Sarcina mea: săptămâna 38

27.03-2.04.2014

Simptome

A revenit senzația de lipsă de aer, îmi tot vine să casc și să oftez. Bănuiesc că bebe nu a coborât încă și de asta simt încă senzația asta. În rest, nu mă plâng. Lumea mă tot întreabă dacă mai pot și nu prea înțeleg întrebarea asta, pentru că nu văd vreo diferență între acum și lunile trecute. Mai am ceva contracții, dar n-aș putea spune că sunt dureroase, doar că sunt mai frecvente.

Mi-am controlat greutatea cam zilnic în perioada asta ca să văd dacă faptul că am redus sarea chiar are o influență. Și chiar a avut, în primele 2-3 zile am slăbit (a se citi eliberat apă, nu grăsime) 0.8kg și apoi m-am cam menținut.

Vizite la medic/analize 

Am făcut analizele lunare, care în general au ieșit bine. Trombocitele au ieșit de data asta în limite (160mii), uree, creatinină și acid uric sunt ok, glicemie ok. Mai mult, am repetat și hemoglobina glicată și a ieșit 5.39, adică în limitele normale. Acum vreo 10 săptămâni ieșise 5.8, adică în zona de risc pentru diabet. Așadar, regimul dă roade și m-am mai liniștit în privința diabetului gestațional. Ddimerii au ieșit 1.82 (adică peste 1.7 cât ar fi fost maximul pentru trimestrul III de sarcină), dar oricum nu mai poate fi vorba de mărirea dozei de Clexane, mai ales că rezistența pe artere iese e foarte bună, la limita inferioară.

Ciudat e că miercuri am făcut o urocultură (la Synevo) care a ieșit bine (asta pentru că la analizele făcute la Arcadia îmi ieșise un indiciu de infecție urinară), apoi marția asta (adică la nici o săptămână), în sumarul de urină făcut cu celelalte analize date de medicul de familie tot la Synevo, iar a ieșit un indiciu de infecție. Nu prea mă prind ce se întâmplă.

Tratament

Femibion2 1/zi, Acifol 1/zi, Magneziu cu B6 1/zi, No Spa 1/zi la nevoie, Clexane  0.4 /zi, Cetebe cu Zinc 3/zi, Fier (Tot-Hema) 1 fiolă/zi.

Sentimente

Am semnat contractul cu cei de la Stem Sure. Am fost cât de cât mulțumită până acum vreo 2 zile când am citit pe ambalajul cutiei că se folosește doar pentru transplant autolog (adică de la cel de la care s-a recoltat tot către el). Atunci de ce își mai fac reclamă că și frații și părinții au o rată de compatibilitate foarte mare? Credeam că ar putea fi folosite și pentru ceilalți membri ai familiei. Le-am trimis un mail și aștept explicația lor.

La vizita viitoare la medic vom programa cel mai probabil cezariana. Abia aștept să știu exact data. Oricum număr zilele până la termen. Și cu toate astea simt deja că o să îmi pară tare rău când o să se termine perioada de sarcină și o să dispară burtica. Cu toate că am avut multe probleme (decolare de sac embrionar, arteră ombilicală unică, diabet gestațional, placentă joasă într-o perioadă, trombofilie, contracții nedureroase de pe la 13 săptămâni), toate au avut efect doar asupra stării psihice, mi-a adus mult stress și nesiguranță (n-am scăpat nici acum 100% de nesiguranță), dar din punct de vedere fizic am fost ok, chiar nu mă pot plânge: nu dureri, nu arsuri, nu disconfort prea mare.

Dezvoltarea puiuțului  

În săptămâna 38 bebelușul tău este considerat a fi dezvoltat complet. Asta înseamnă că dacă bebelușul tău se naște acum, plămânii lui ar trebui sa fie complet maturi și pregătiți să se adapteze la viața din afara burticii, deși data nașterii tale “la termen” este încă la două săptămâni distanță (la 39 săptămâni). Bebelușul tău cântărește în săptămâna 38 aproximativ 2.800 de grame și are o înălțime de 49 de centimetri. Mulți bebeluși se nasc cu păr, cu șuvițe lungi de până la câțiva centimetri. Nu te aștepta însă ca parul lui să fie de aceeași culoare ca al tău. Cuplurile cu parul închis la culoare sunt luate de cele mai multe ori prin surprindere atunci când își văd bebelușul blond sau roșcat și invers. Mai sunt, de asemenea, și acei bebeluși care se nasc doar cu un puf delicat pe cap. Bebelușul încă nu a terminat cu creșterea, dar viteza cu care ia în greutate s-a micșorat, încetinind la 15 grame pe zi. Pe măsură ce el acumulează grăsime, corpul copilului devine din ce în ce mai rotund. Sexul copilului pare să fie un factor important în determinarea greutății la naștere. Dacă ai un băiat, el va cântări puțin mai mult decât o fata care se naște în aceeași perioadă.

 Mărime: bebe e cât o frunză de salată elvețiană.

Dimensiunile mele: la începutul săptămânii 38 aveam 67,3kg și 99,5cm în burul burticii (cu 0,6kg mai puțin decât săptămâna trecută – pentru că am scăpat de retenția de apă prin reducerea sării din alimentație – și cu 0,5cm mai mult în jurul burticii).

Sarcina mea: săptămâna 37

20-26.03.2014

Simptome

Nu am simptome noi. Dorm ceva mai rău pentru că mă dor șoldurile noaptea și am câte o contracție (ușor dureroasă) când mă întorc de pe o parte pe alta. În rest, parcă mai puțin vizite la baie noaptea (2-3 față de 5-6 săptămâna trecută), iar oboseala și lipsa de aer încă sunt prezente. Cred ca uterul meu s-a extins până la coaste, pentru că acum simt loviturile uneori în coste, alteori simt cum bebe își bagă câte un picioruț pe sub coaste și le împinge puțin în exterior.

Pentru că tot m-a bătut medicul la cap că am degetele umflate (deși eu am citit că e destul de normal să se întâmple asta), săptămâna asta am redus considerabil sarea. Sunt curioasă ce greutate o să am la începutul săptămânii 38 (la degete eu chiar nu observ dacă ar fi umflate sau nu).

Vizite la medic/analize 

Am făcut din nou un test non-stress marți, care a ieșit bine. Data trecută nu scăzuse deloc pulsul sub 140, acum a fost în toată gama dintre 120-160, cu câteva momente sub și peste limita asta. Eh, rezidenta a zis că e bine, așa că mergem mai departe.

Am făcut ieri și o ecografie, cam repezită așa că medicul nu prea avea timp/chef. Bebe are acum aproximativ 2800g și ne mai vedem săptămâna viitoare. Nu a zis nimic de programarea, măcar estimativă, a cezarienei.

Tratament

Femibion2 1/zi, Acifol 1/zi, Magneziu cu B6 1/zi, No Spa 1/zi la nevoie, Clexane  0.4 /zi, Cetebe cu Zinc 3/zi, Fier (Tot-Hema) 1 fiolă/zi.

Sentimente

Per total, nu sunt senzații care să mă facă să spun “nu mai pot! vreau să nasc odată!!!”. Nu e cazul, încă mai pot. Singurul greu de suportat e stressul, pentru că mă sperii când bebe nu mișcă vreo jumate de oră, am emoții și la ecografii și la testele non-stress.

Sâmbătă am semnat contractul la Arcadia, deci 99% (cu excepția unor cazuri de mare urgență care m-ar prinde la Cuza-Vodă) nasc la spitalul particular. Prețul este de 4200 (cezariana) + 700 (onorariul doctorului) + 170 (protocolul preanestezic) + ce analize suplimentare o să aleg (cel mai probabil o să fie screening metabolic, ecografie de șold, de abdomen, ecocord – ultimele 2 pentru că acesta este protocolul în afară pentru copiii născuți în urma unei sarcini cu cordon cu 2 vase). Analizele suplimentare vor fi probabil aproximativ 600 (asta estimez eu). Deci mă aștept la un total de cam 55-60 milioane.

Luni am făcut protocolul preanestezic, care constă în câteva analize de sânge și urină, exudat faringian și nazal, discuții cu neonatologul, anestezistul și obstetricianul. Și soțul meu a făcut un exudat nazal, pentru a vedea dacă e cumva purtător sănătos de vreo bacterie sau ceva ce ar putea face rău copilului. Sângele a ieșit ok, acum așteptăm și celelalte rezultate.

În plus, încă sunt în dubii în legătură cu celulele stem. Știu că e un mare șantaj sentimental, dar aș lua totuși un pachet minimal.

Dezvoltarea puiuțului  

În săptămâna 37 bebelușul tău cântărește aproximativ 2, 700 de grame  și continuă să ia în greutate. El are 47 de centimetri în lungime. Dă jos acum parul numit lanugo și substanța cerată numita vernix caseosa, ce i-a învelit și protejat pielea în timpul celor nouă luni de “baie amniotică”.  Bebelușul tău înghite părți din ambele substanțe, ce vor forma o mixtură negricioasă, care va forma conținutul primului scaun. Bebelușul este considerat acum la termen-timpuriu (la termen este considerat a fi la 39 de săptămâni). Până în săptămâna 36, fătul a crescut destul de mult încât să umple pielea care îi era altădată prea largă și din această cauză acum nu mai are un aspect zbârcit. Dacă ți-ai putea privi bebelușul acum ai descoperi ca este grăsuț, cu o față mică, dar rotunjoară, ca un rezultat al depozitelor de grăsime proaspăt apărute și al mușchilor bine dezvoltați și gata de acțiune, pregătiți pentru supt. Acum probabil că bebelușul tău se află în poziția cu capul în jos. Dacă nu este în această poziție, doctorul îți va propune probabil o procedură prin care va “manipula” bebelușul din afara burticii ca să se poziționeze cu capul în jos.

 Mărime: bebe e cât o salată romană

 

Dimensiunile mele: la începutul săptămânii 37 aveam 67,9kg și 99cm în burul burticii (cu 0,8kg mai mult decât săptămâna trecută – cred că tot retenția de apă – și cu 0,5cm mai mult în jurul burticii).

Sarcina mea: săptămâna 23

12-18.12.2013

Simptome

Burtica s-a mai întărit uneori, dar nu prea des.

Am mai avut și durerea aceea în dreptul rinichiului stâng, de exemplu când mă ridic sau când mă așez, în principiu când se schimbă presiunea exercitată asupra bazinului.

Am avut ceva arsuri, mai ales seara. Dar e o senzație foarte neplăcută și puternică, e ca și cum am un foc în esofag. Momentele foarte rele nu durează prea mult, rămâne apoi o senzație mai suportabilă.

Am o mică iritație vaginală, pentru care am fost la cabinet să îmi fac o analiză de secreție și acum aștept rezultatul.

Aaa, și am mai amețit săptămâna asta, deși începuse să îmi treacă săptămânile trecute.

Vizite la medic/analize 

Am făcut câteva analize, pe care se pare că trebuie să le repet lunar: Hemograma, TGO, TGP, sumar urină, urocultură, glicemie, uree, creatinină, acid uric, antiFXa. Eu am mai pus de la mine D-dimerii și Toxoplasma. Au ieșit toate bune, hemograma un pic în afara limitelor, dar din câte am aflat în sarcină e normal.

AntiFXa l-am făcut ca să văd dacă doza de Clexane este potrivită. Foarte important este ca injecția să se facă înainte de recoltare cu 2-4 ore. Eu de exemplu am decalat-o cu câte o oră pe zi astfel încât în ziua analizei și în două zile anterioare am făcut injecția de Clexane la 5.30 (am recoltat la 8.30). Apoi am revenit treptat la ora obișnuită (8.30). Rezultatul mi-a ieșit 0.36 (valori normale pentru scop preventiv, așa cum îl fac eu în sarcină, sunt între 0.1-0.4).

D-dimerii sunt tot așa, un indicativ pentru cum stau cu trombofilia. Nu mi-a recomandat medicul meu să fac, dar am auzit că dna dr. Uscătescu o recomandă în setul de analize standard pentru trombofilie. Valorile normale pentru sarcină le-am găsit pe internet:

  Units În afara sarcinii Trimestrul I Trimestrul II Trimestrul III
μg/mL <  0.5 0.05 – 0.95 0.32 – 1.29 0.13 -1.7
μg/L
ng/mL
< 500 50 – 950 320 – 1290 130 – 1700
nmol/L
< 2.7 0.3 – 5.2 1.8 – 7.1 0.7 – 9.3

Cei de la Synevo dau rezultatele în μg/mL și mi-au ieșit 0.91, deci sunt ok pentru trimestrul II.

Tratament

Femibion2 1/zi, Acifol 1/zi, Magneziu cu B6 1/zi, Aspenter 2/săptămână, No Spa 1/zi, Clexane  0.4 /zi, Cetebe cu Zinc 3/zi.

Sentimente

Am la fel stări oscilante, între speranță și teamă. Nu pot intra deloc în spiritul sărbătorilor…poate și pentru că nu a nins. Dar gândul la bebe și porcăria asta de amețeală îmi cam ocupă toată mintea și cu ea și sentimentele.

Dezvoltarea puiuțului 

În săptămâna 23, bebelușul tău cântărește aproximativ 450 grame și are 28 de centimetri lungime (din vârful capului până la călcâi). Se mișcă voios în uter aproape toată ziua și toată noaptea, iar tu îi poți simți cu certitudine mișcările. În curând și partenerul tău îl va putea simți dacă pune mâna pe burtica ta.  Micul tău poznaș nu ține cont de programul pe care tu îl ai așa că să nu te surprindă dacă el începe să exerseze exact atunci când tu te întinzi în pat pentru a te odihni. E foarte probabil ca în momentele în care tu ești activă el să doarmă! În această săptămână se formează definitiv genele și sprâncenele și se dezvoltă mai bine și sensibilitatea gustativă și tactilă. Pe suprafața limbii încep să se formeze mugurii gustativi și creierul și terminațiile nervoase sunt acum destul de dezvoltate pentru a procesa simțul tactil. Tot la categoria simțuri, acum se definitivează formarea urechii interne, care are rol în coordonare și menținerea echilibrului. Fătul experimentează în săptămâna 23 senzația de atingere nou dobândită. El își atinge fața, își suge degetul de la mână sau își poate atinge aleator alte zone ale corpului. În acest moment copilul nu încearcă să facă ceva anume, nu are un scop, ci doar atinge tot ceea ce îi iese la îndemână. Dacă ai o fată, organele ei genitale sunt în plină formare. Dezvoltarea lor va continua și după naștere până la pubertate. Ovarele sunt la locul lor, și uterul și vaginul s-a dezvoltat. Fata are acum “în dotare”  toate ovulele de care va avea nevoie de-a lungul întregii ei vieți reproducătoare. Dacă ai băiat, în săptămâna 23 încep să îi coboare testiculele din abdomen spre scrot. Aparatul lui reproducător este în continua dezvoltare.

Mărime: bebe e cât un spagetti squash (la noi văd că e tradus dovleac spaghetti).

Dimensiunile mele: la începutul săptămânii 23 aveam 60,8kg și 90cm în burul burticii (cu 0.6kg mai mult). Încă sunt atentă la ce mănânc, dar îmi mai răsfăț uneori câte o poftă.