Calea mea către a fi mamă

Archive for the ‘Proceduri’ Category

Plan FIV

Având în vedere că am făcut ultima injecție de Diphereline, înseamnă că sunt aproape de a începe FIV-ul. Așadar, am avut din nou o discuție cu doctorul despre ce urmează să facem și care e schema de tratament și ce mai e de făcut până începem.

Se pare că pentru puncție (de fapt pentru anestezie) trebuie să fac o radiografie toracică (pulmonară). O să o fac încă de pe acum, ca să iradiez ovarele cât mai departe de momentul stimulării.

Lucrurile stau cam așa: o să fac o injecție cu  Elonva după 28 de zile de la injecția de Diphereline. E un produs nou, care face o recrutare rapidă a foliculilor. E o injecție care se face la începutul stimulării  în doză unică pentru recrutare. După 5 zile voi continua cu Menopur 4 fiole/zi. Începând cu a doua zi după Elonva voi face Gonapeptyl, câte o jumătate de fiolă zilnic. După ziua a cincea voi face ecografie și analize de sânge (hormonale) la fiecare două zile. Nu am de gând să caut nimic cu privire la schema asta de tratament, mă las în mâinile medicului, îl investesc cu toată încrederea mea.

Există 3 scenarii: unul cel mai pesimist, în care nu reacționez deloc sau foarte puțin la stimulare, unul optim în care se obțin 5-6 foliculi și cel optimist, în care se obțin 9-10 foliculi. Nu rămâne decât să sper că lucrurile vor decurge bine. Ce m-a mirat a fost că în actele lor am avut doar 6 foliculi antrali, iar eu țineam minte că am avut 12. Nu știu care e exact numărul, dar se pare că stimularea e aceeași, indiferent dacă acesta e 6 sau 12.

Dacă lucrurile stau bine, cel mai probabil o să transferăm embrioni de ziua 2-3, pentru că se pare că medicul meu a obținut rezultate mult mai bune cu embrioni decât cu blastociți(adică embioni de ziua 5).O să merg pe mâna lui.

Apoi aș vrea să îmi iau o săptămână de concediu după embrio-transfer. Problema e că nu știu exact când o să fie și nici măcar nu știu 100% dacă o să fie. Uf, nu știu ce/cum să spun la serviciu.

Advertisements

Histerosonografie

Înainte de orice stimulări ovariene am făcut această histerosonografie. Nu știu de ce se numește cu histero (care vine de la uter), când de fapt ea se referă mai mult la trompe. În esență, e o metodă ecografică de verificare a permeabilității trompelor (dacă sunt înfundate sau nu).

Am făcut analiza la Omini în Iași și m-a costat 410 lei. Se face în prima jumătate a ciclului menstrual, cam după ce se termină sângerarea. M-am dus cu puțină teamă pentru că auzisem că o să doară. Am căutat eu informații pe net și am găsit că ar fi bine să iau un antiinflamator cu o oră – două înainte de procedură. Și așa am și făcut.

Când am ajuns la clinică am fost primită într-un fel de rezervă (nici nu știam că există așa ceva în cadrul clinicii). Mai era o fată, cam tot de vârsta mea, care era acolo pentru aceeași procedură. La un moment dat a venit asistenta să îmi facă o injecție cu un antiinflamator, dar i-am zis ca deja am luat o pastilă. Nu mi-a mai făcut injecția, a zis că pastila va avea același efect (deși mă îndoiesc).

Prima a luat-o pe tipa din rezervă. Auzeam ce se întâmplă și nu mi se părea că ar durea-o ceva. Când s-a întors chiar am întrebat-o și mi-a zis că a fost ok.

M-am dus și eu și m-am urcat pe capra cu pricina. Procedura a constat în a introduce în uter o substanță de contrast printr-un furtunaș și a vedea apoi pe ecografie ce și pe unde ajunge substanța. Deși se zicea că injectarea substanței doare, eu n-am simțit așa. Pe mine m-a durut foarte tare în timpul ecografiei (sau poate mă înșel eu și injectarea se efectua chiar în timpul ecografiei…se poate și asta că nu știam exact ce se petrece acolo). Mi se părea că apasă fantastic de tare cu sonda aceea, aveam dureri în genul celor de la menstruație (iar eu la menstruație, am dureri, fir-ar ea să fie de endometrioză!) Poate de fapt asta e și motivul pentru care m-a durut atât de tare histerosonografia asta. Știu că medicul mă tot întreba dacă mă doare și ziceam că “da, mă doare”, dar se comporta ca și cu lucrul ăsta era normal (și poate că e). Regretam amarnic că am luat pastilă și nu am făcut injecția cu antiinflamatorul, mi se părea că aș fi fost mai “amorțită” cu injecția. Știu că îmi tremurau genunchii și de frig, dar mai degrabă de frică și durere. Eh, până la urmă s-a terminat cu bine. Trompele mele se pare că erau permeabile, substanța de contrast le-a străbătut de la un capăt la altul. Culmea e că pe certificatul medical cu rezultatul scria  “lipsa simptomatologiei dureroase”…poftim? și mie de ce îmi tremurau picioarele? și atunci ce ar fi însemnat “prezența simptomatologiei dureroase”? Cred că nu vreau să știu.

Vă arăt și imaginile de la ecografie. Șerpișorii ăia albi ar fi trompele. Nu știu ce ar trebui să văd în celelalte imagini.

Histerosonografie

Histerosonografie

Histerosonografie

Histerosonografie

Histerosonografie

Histerosonografie

Operație de endometrioză (3)

După două zile la reanimare, am fost mutată la Salon. Din păcate tot cu furtunașul de dren după mine. Nu pot să zic că îl simțeam mereu, dar aveam grija lui, plus că atunci când mă așezam în pat (la momentul ăsta făceam plimbări de câteva minute bune) mă durea îngrozitor locul de unde ieșea furtunașul.

Știu că poate fi TMI (too much information), dar în recuperarea după o astfel de operație este foarte important să ai gaze și scaun. Gaze am avut încă de la reanimare, și apoi și scaun după ce m-am mutat. Nu pot să zic cât de complicat e să ieși cu scaun pe un WC de spital, cu o tăietură proaspătă pe burtă. După încă o zi mi-a scos medicul și furtunul din mijlocul operației. Spre marea mea mirare, nu m-a durut absolut deloc. De fapt acum nu prea mă mai mir, pentru că locul operației și acum, după 4 ani, e amorțit, adică nu simt toate senzațiile normale ale pielii în jurul tăieturii.

După asta, recuperarea a fost mai ușoară. La încă una-două zile am plecat acasă. M-a durut fiecare groapă din asfalt. La încă 7 zile am fost la scoaterea firelor, a durut și asta, dar nu foarte tare.

A fost foarte greu la schimbarea pansamentului, care o făcea mama mea. Asta pentru că în locul acela unde fusese furtunașul de dren rămăsese o gaură mică, pe unde supura ceva. Mi se făcea rău când mă uitam, mă așteptam să îmi iasă mațele pe acolo. După ce s-a lipit, a rămas acolo ca o bulă de piele, ca o picătură de lichid semitransparent, doar că era solid :). A dispărut după câteva luni.

M-a mai durut și acasă, încă vreo lună, din ce în ce mai puțin. Aproximativ două-trei luni am purtat un brâu strâmt peste operație, pentru refacerea mușchilor.

După 3 luni am dansat la propria nuntă toată noaptea.

După mai mult de un an (mare prostie!, dar mai bine mai târziu decât niciodată) am fost să îmi iau rezultatul de la anatomo-patologie. Nu mi-a spus nimeni că ce s-a scos va fi dus la analize și că va trebui să merg să iau rezultatul. Doamnele de acolo au fost suficient de drăguțe să se uite în arhiva registrelor lor și să îmi dea o foaie cu rezultatul. Fără foaia asta nu puteam obține compensarea la Diphereline.

Operație de endometrioză (2)

O să fie un pic dificil să îmi amintesc toate detaliile, pentru că au trecut 4 ani de atunci…dar am să încerc.

M-am internat la Spitalul Cuza Vodă din Iași cu două zile înainte de operație. Am făcut niște analize de sânge, o radiografie pulmonară, un consult cardiologic, un consult ginecologic, o discuție cu anestezistul (i-am dat și “mulțumirea” cuvenită tot atunci). De “mulțumirea” pentru medic s-a ocupat mama mea în ziua dinaintea operației. În după-amiaza aceea nu am mai avut voie să mănânc nimic, iar în seara aceea și în dimineața următoare am făcut clismă (don’t remind me). Seara ni s-au dat două pastiluțe calmante, ca să dormim bine. Țin minte că în seara dinainte operației era o atmosferă de tabără așa printre femeile din salon (era un salon doar cu paciente ce urmau a fi operate, pentru că după operație se stătea în altă parte).

Dimineața mi s-a dat o cămășuță pe care am pus-o pe mine fără nimic altceva. O bunicuță din salon ne-a dat cu mir pe toate ce intram la “sală”. Am intrat într-o cameră de pregătire unde mi s-a pus o branulă, apoi  am intrat pe picioarele mele în sala de operație și m-am urcat pe masă. Acolo mi s-a pus o sondă urinară (n-a durut, doar o mică înțepătură), mi s-au conectat diferite aparate (pentru puls, saturația de oxigen, tensiune). Apoi mi s-a pus o mască pe nas și gură (pentru anestezie) și am intrat pentru 3-4 secunde în panică pentru că mi se părea că mă sufoc.

Ce îmi amintesc apoi e că încercam să respir, dar nu puteam pentru că aveam un tub în gât. Nici acum nu știu dacă a fost o amintire reală sau un vis. Nu știu dacă mi s-a dat o anestezie atât de puternică încât a trebuit să fiu întubată, sau poate e o practică obișnuită…habar n-am. Știu apoi că mă trezeam câte un pic și apoi adormeam înapoi, în sala de reanimare. Am fost totuși conștientă destul cât să cer un telefon și să vorbesc cu mama mea și cu logodnicul meu să le spun că am ieșit din operație. Mama mea a venit apoi în salon, a dat câțiva bani asistentelor și a lăsat-o să stea lângă mine chiar la reanimare. Atunci am apreciat foarte mult faptul că aveam o sondă urinară pentru că mi se puneau perfuzii după perfuzii pentru hidratare (cu sonda nu simți nevoia să mergi la toaletă, vezica se golește continuu prin tub). Știu că m-am uitat la un moment dat la conținutul pungii și am văzut că era sânge. Doar că nu era punga de urină cea la care mă uitasem, ci punga de dren, care era conectată la un tub care ieșea din operație.

Știu că au fost niște situații în acea primă zi, de care îmi amintesc ca prin ceață. Mă furnicau foarte tare palmele și i-am zis mamei și imediat mi s-a făcut un calciu și mi-a trecut. A venit medicul și l-am întrebat ce a scos. Mi-a zis că nu a scos ovarul stâng cu totul, așa cum mi-a spus la ecografie că s-ar putea să fie nevoie, ci doar o bucată din el. Dreptul era neatins de chist. Mi-a mai spus că o să mai vorbim mai târziu, pentru că nu o să țin minte ce îmi zice, dar asta m-a ambiționat și am reținut exact ce mi-a zis atunci 🙂 .Am mâncat zeamă de supă de legume și mi s-a făcut greață (cred că din cauza cepei) și am vomat. M-a durut atât de tare operația când m-am încordat să vomit încât, în ceața mea de atunci, am chemat asistenta și i-am zis că mi s-a rupt operația. Ea s-a uitat și a văzut că pansametul era plin de sânge, dar, normal, nu se rupsese nimic. A chemat medicul de gardă să îmi schimbe pansamentul, pentru că asistentele nu au voie să facă acest lucru. Nu am putut să dorm deloc bine în noaptea aia, era o vânzoleală continuă.

A doua zi mi s-a scos sonda și branula și am reușit să merg cu ajutor până la baie. Foarte enervant era că trebuia să car punga aceea de dren după mine. A doua seară mi s-a făcut o injecție intramusculară cu un analgezic. M-a durut atât de tare injecția încât am regretat că am cerut-o. Dar e posibil să fie din vina mea, pe mine mă dor toate injecțiile și fac niște gâlme sub piele care se mențin săptămâni bune.

În ziua următoare (a treia zi după operație) m-am mutat într-un salon obișnuit.

Compensare Diphereline

Medicul mi-a spus că aș putea obține o compensare la Diphereline, doar că nu știe prea bine care e procedura. Așa că ieri dimineață la ora 8 m-am amplasat în fața sediului CAS Iași. Inutil să vă spun că chiar dacă porțile se deschid la ora 8.30, erau deja 89 de persoane la coadă (vă spun sigur pentru că am avut bonul de ordine cu numărul 90). Eram ferm convinsă că eu nu trebuie să stau la acea coadă, pentru că am mai fost la CAS cu alte probleme și știam că acolo se stătea pentru taxe, acte, PFA-uri etc. Mă tot zbăteam să aflu dacă pentru compensarea asta trebuie să stau la aceeași coadă. Mi s-a răspuns ferm de către un moșneag morocănos : Orice întrebare ați avea, trebuie să stați la coada asta!!!

Nu m-am luat după el și am întrebat pe la alte uși și ferestre ca să aflu ce am de făcut. Am ajuns la biroul unde se dau astfel de aprobări, prima și ultima la coadă. Mi s-a spus că îmi trebuie ca scrisoarea medicală pe care o aveam de la medic să fie avizată de doamna profesor Mogoș, șefa clinicii de Endocrinologie de la Spitalul Sf. Spiridon/Policlinica Mare. Noroc că eram cu soțul-șofer și am ajuns repede acolo. Am găsit-o destul de repede pe dna profesor (intrarea din dreapta, etajul 1, pe hol, o ușă pe dreapta unde scrie Voichița Mogoș). Mi-a zis că nu e bună scrisoarea medicală, ci că îmi trebuie un referat în care să scrie cam același lucru ca și în scrisoare. M-am cam enervat, oare de ce e atât de important titlul?! Plus că trebuia să atașez rezultatul de la anatomie patologică de la operația de acum 4 ani. (Când mă gândesc că eu am luat acest rezultat după vreo 2 ani de la operație! Eu nu m-am gândit că e atât de important acest rezultat.)

Am sunat-o pe dra doctor rezident de la ginecologie și i-a zis ce îmi trebuie. Am ajuns acasă mai întâi în căutarea rezultatului de la operație. L-am căutat de am înnebunit prin toate actele. Apoi m-am liniștit pentru că știam că la medic mi se făcuse o copie după acest act și voiam să fac măcar copie după copie. Am sunat la cabinet și am aflat că de fapt uitasem originalul acolo. Fuga la cabinet, iau originalul, fuga la Cuza-Vodă, iau referatul, care, surpriză, era tot Scrisoare Medicală/Bilet de ieșire. Simțeam că tot nu o să o conving pe dna Mogoș, dar am încercat. Am găsit-o din nou imediat și mi-a zis, desigur, că nu e bine. A avut totuși bunăvoința de a-mi scrie pe o foaie de hârtie exact cum ar trebui să arate respectivul referat (nu știu de ce, dar am impresia că ea era singura care ținea morțiș să fie referat și nu scrisoare medicală).

Înapoi la Cuza-Vodă, dra doctor mi-a făcut referatul după formatul dat, doar că mi-a greșit numele (o literă I în loc de E în numele de familie). Am zis că poate merge așa, din nou Policlinica Mare. Am avut norocul să mă văd acolo cu o prietenă, medic, care mi-a corectat discret numele (noroc că referatul era scris cu pixul). Doar că de data asta dna Mogoș s-a lăsat așteptată vreo oră și jumătate (eu speram să mai ajung și la serviciu ieri, dar deja părea din ce în ce mai puțin probabil). La coadă m-am întâlnit cu o doamnă care umbla după aceeași aprobare pentru Diphereline. Ea avea deja 3 copii și a zis că n-a avut nicio problemă în ceea ce privește fertilitatea, cu toate că i-au apărut chisturi de endometrioză și între cele 3 sarcini. Se pare că fiecare are totuși norocul lui!

După ce în sfârșit a venit dna profesor și ne-a dat aprobarea, am mers repede la CAS (medicul de acolo care făcea actul acela de aprobare pleca la 1 și deja era fără un sfert, ca să nu mai zic că pentru rețeta electronică trebuia să ajung înapoi la Cuza-Vodă până la 1, că după ora asta dra rezidentă pleca). Am obținut hârtia de la CAS pe la 1 fix, am sunat repede la Cuza-Vodă, rezidenta mi-a zis că mai stă puțin deci aș putea să vin și să termin azi cu toată umblătura. Am mai așteptat și acolo vreo 30 minute pentru că nu mergea prea bine baza de date.

Într-un final am terminat cu actele și am luat injecția magică de la farmacie. Am dat cam 200 lei în loc de 400. Luna viitoare trebuie să merg doar pentru rețetă și atât.

Și așa mi-am pierdut o zi de concediu, pentru că deja era prea târziu să merg la serviciu la ora 2.

Pe scurt, pentru compensarea Diphereline-ului, cel puțin în județul Iași trebuie să procedați așa : trebuie să aveți de la medic un referat, așa ca în figura de mai jos (doamna cu care m-am întâlnit avea un referat exact pe formatul cerut și l-am fotografiat), cu ăsta plus o dovadă a endometriozei se merge la Policlinica Mare la dna dr. Mogoș care vă dă o semnătură pe el, apoi se merge la CAS (până la ora 13), unde vi se dă un aviz, apoi mergeți la medic cu avizul și vi se va da rețeta electronică. La farmacie trebuie să prezentați rețeta și avizul de la CAS. Compensare 50%.IMG_20130220_115107

Discuție FIV

Tot când am fost la medic pentru interpretarea RMN-ului am avut și o discuție preliminară despre FIV.

Prima problemă pusă de doctor, înainte de orice întrebare a noastră, a fost dacă suntem de acord cu congelarea embrionilor. Chiar am rămași surprinși de întrebarea asta: da, normal că suntem. Nu știu de ce unii nu ar fi și ce își închipuie ei că se întâmplă cu embrionii acolo în congelator, chiar nu mi-am pus niciodată problema. Mi-ar părea rău doar dacă ar trebui să îi arunc la un moment dat. Gândul meu e că dacă îmi iese FIV-ul din prima, aș vrea ca la o eventuală viitoare sarcină să îi folosesc. Acum depinde și câți copilași ar ieși la prima sarcină 🙂

Se pare că problema asta era importantă pentru medic ca să știe dacă țelul lui va fi să obțină cât mai mulți embrioni (așa cum e firesc să se întâmple) sau un anumit număr de embrioni, ceea ce ar fi mult mai dificil. Odată lămurită problema asta, am discutat despre altele, și anume că vom începe la 28 de zile după a treia injecție cu Diphereline. Apoi că scopul va fi să obținem undeva între 10 și 15 foliculi/ovocite și nu că vom face ICSI (nici nu știu prea bine de la ce vine, dar știu că are de-a face cu injectarea unui spermatozoid în ovocit) pentru că proba soțului e de calitate foarte bună și nu e necesar.

În ultima vreme am o mare nelămurire și teamă cu privire la bolile autoimune. Știu că endometrioza vine de mult ori în cârdășie cu ele și voiam să știu ce pot face să investighez ceva în sensul ăsta. Mediul a încercat să mă liniștească și să-mi spună că nu e cazul, că nu am nimic etc., dar m-a simțit că sunt sceptică și mi-a dar numărul unui doamne doctor reumatolog. Se pare că această specialitate se ocupă de bolile autoimune (pff, nu m-aș fi gândit într-o mie de ani). Am să merg să îi spun temerile mele să văd ce zice.

Apoi mi-a spus că trebuie să fac o histeroscopie (un filmuleț cu interiorul uterului meu), din păcate la spitalul de stat. Adevărul e că la privat această procedură costă mult, 1300 lei. Dar la stat habar n-am cât ar trebui să îi dau doctorului. Aș vrea să îl întreb direct, dar nu cred că o să îmi răspundă. Ăsta ar trebui să fie făcut între zilele 6-9 ale ciclului, iar injecția cu Diphereline în primele zile(2-3-4). Sper să pot face histeroscopia la câteva zile după Diphereline, pentru că altfel iar amân cu o lună începerea injecțiilor și a întregii proceduri.

Din păcate, cu ocazia parcurgerii tuturor întrebărilor din dosar (nu mă refer la dosar subvenționat de stat, pentru că pentru acela trebuie să am AMH-ul peste 1 și nu cazul) mi-am reamintit de un nodul pe care îl am la un sân și care se pare că este un fibroadenom. Cică ar trebui să îl scot la un moment dat în viață, nu acum, dar…peste ani. Și trebuie să fiu atentă să nu fac foarte multe stimulări pentru că s-ar putea să îl afecteze.

A rămas să ne mai vedem o dată când termin anticoncepționalele să mai fac o ecografie (să vadă dacă a dat vreun chist înapoi de la ele și cum stau cu endometrul) și apoi să începem cu restul.

Prima vizită la un nou doctor

De fapt nu e chiar prima, am mai fost la dr. Doroftei și acum vreo 2 ani, când mai voiam o părere cu privire la “Ce mă fac eu cu endometrioza asta?”. Atunci nu prea mi-au plăcut propunerile lui, probabil erau prea radicale, dar iată că se pare că erau necesare pentru că tot la el am ajuns.

Am așteptat cam 30-40 de minute înainte să intrăm și peste o oră în cabinet. Nu am cum să reproduc toată discuția, dar mi-a plăcut că își argumentează toate afirmațiile și că e pasionat de ceea ce face. S-a mai pierdut uneori printre niște explicații, dar per total mi-a făcut o impresie bună și mi-a dat informații în concordanță cu ce mă mai documentasem eu.

Concluzia: va trebui să fac un RMN pelvin cu substanță de contrast să vedem cum mai stă endometrioza mea. De aici sunt două variante: daca sunt chisturi de peste 4 cm vor trebui operate, clasic după părerea lui.  Asta pentru că aderențele operației clasice de endometrioză de acum 4 ani nu i-ar permite să intervină laparoscopic. Nasol, pentru că după o operație clasică, 6 luni nu e voie să rămâi însărcinată pentru ca să aibă timp să se lipească bine operația. Dacă totuși, așa cum sper, nu va fi cazul de operație, mi-a recomandat 3 luni de Diphereline și apoi stimulare puternică și fertilizare in vitro. Am rămas un pic dezamăgită pentru că, atunci când i-am arătat cele două rezultate de la AMH (0.1 și 0.87) mi-a zis că mai degrabă îl crede pe cel de la Synevo (0.1). Apoi a mai dat înapoi și a zis că e totuși posibil să nu fie atât de mic. Totuși nu s-a lăsat speriat de valoarea asta mică a AMH-ului, mi-a zis că totuși trebuie interpretat și în legătură cu vârsta care e de partea mea. În plus, o să  îmi vadă și numărul de foliculi antrali, la o ecografie înainte de următoarea menstruație.

Pentru recomandarea de FIV am fost pregătită psihic, pentru Diphereline însă nu. Acest tratament induce o menopauză artificială, punând ovarele în pauză. Efectele sunt cele de la menopauză, oarecum amplificate din cauză că e provocată atât de brusc. Știam să se da acest tratament după orice operație de endometrioză, dar mie nu mi s-a recomandat atunci.

Poate am să povestesc curând și despre operația prin care am trecut atunci, pentru că îmi doresc să împărtașesc cât mai multe informații utile celor care citesc blogul meu.