Calea mea către a fi mamă

Archive for the ‘Proceduri’ Category

Cezariana mea (2)

Dimineață ni s-a făcut toaleta și apoi am fost pregătite să mergem în salon unde urma să ne vedem cu bebelușii. Am mai făcut câțiva pași, apoi am fost transferată cu un scaun cu rotile într-un salon cu 2 paturi. Frumos. Cald. Curat. Doar că bebe încă nu era. Și am așteptat cu cealaltă mămică din salon încă vreo câteva ore bune până să o aducă. Deja mă gândeam că poate ceva nu e în regulă de nu o aduc. Într-un final au adus-o. Am hrănit-o mixt primele zile, pentru că după sân era neliniștită, iar după supliment dormea bine. Aici suplimentul nu se dădea din biberon, ca la privat, ci din cănițe de metal cu lingurița. Ați hranit vreodată un bebeluș de o zi cu lingurița? E foarte complicat. Asistentele reușeau foarte repede. La un moment dat i-a pus cănița la gurița și i-a dat așa, direct. Și în 15 secunde era gata cana. Eu îi dadeam cam 30 minute cu lingurița aceeași cantitate.
Aici am stat 3 nopți și nu prea mai știu ce s-a întamplat în fiecare zi în special. Ce m-a marcat și ce țin minte a fost cam așa: În prima zi după cezariană, la nici 24 de ore de la operație, după ce am fost dusă în salon am fost chemată la cabinetul asistentei să mi se ia lohicultură.Adică să mă urc pe capră. Pe bune??? Eu abia puneam un pas după altul. M-am urcat eu așa, dar fără să ridic picioarele pe unde se ridică de obicei și mi-a luat așa. Apoi mi-a luat analizele dintr-o venă varză (toate erau varză că avusesem vreo 3 branule în locuri diferite de la internare începând). A bâjbâit pe acolo, n-a reușit. Apoi mi-a luat dintr-o venă de pe spatele palmei. A durut extrem de tare. Astea împreună, plus că eram totuși la nici 24 de ore de la intervenție, m-au cam leșinat aproape. Singura dată în viața mea când mi s-a făcut rău la analize. M-a spălat asistenta cu niște apă pe față și mi-am revenit.
La un moment dat am observat ceva la fetiță și am vrut să întreb doctorul pediatru/neonatolog. Am întrebat asistenta dacă doctorița e acolo și a zis că da, pot merge să o întreb. Am luat copilul în brațe să merg cu ea la cabinet. Asistenta s-a uitat la mine ca și cum i-aș fi dat cu ceva în cap. Cum? Mergeți dvs, fără copil. Păi cum fără copil? Păi fără, cum să-l luați? Am mers singură și i-am descris din vorbe ce aveam să îi arăt, că, na, copilul trebuie să meargă în cabinetul pediatrului! Unde s-a mai văzut așa enormitate?!
Prima jumătate de zi bebele meu nu a făcut pipi. Am căutat pe net și m-am mai liniștit. Cică în prima zi de viață face o dată, în a doua cam de două ori și cam așa până se stabilizează. Le-am zis totuși asistentelor, care totuși au părut puțin îngrijorate. O asistentă spusese că în timpul băiței făcuse pipi, deci treburile funcționau. Mi-au zis să nu o mai schimb până la ora x și să cântărească atunci scutecul. A venit chiar și doctorița și a apăsat-o puțin pe burtică să vadă dacă…ceva în legătură cu acest pipi. A zis că e ok, să îi dau mai mult să bea. Dar i-am dat! am zis (adică i-am dat tot ce se putea da în acele condiții, sânul meu și suplimentul lor)I-am dat!, așa zic toate mamele! m-a sfidat ea. În fine. La un moment dat a făcut caca și am schimbat-o, mi-era milă să las așa. Am luat scutecul să o anunț pe asistentă că am schimbat-o. S-a enervat că nu trebuia să o schimb. I-am zis că am păstrat scutecul și m-a repezit că ce să facă ea acum cu scutecul, nu văd că mănâncă? (era într-adevăr cu alte 2 individe, infirmiere sau ce-or fi fost, în jurul unei farfurii cu coji de semințe, deci îndrăzneam să o deranjez de la mâncat semințe). Și ce era mai rău era că nu puteai protesta pe loc, poate să lași un feedback negativ pe undeva, dar pe loc depindeai de acele persoane și nu puteai să le reproșezi, să te cerți, să le zici ceva critic. Ele erau mama și tata acolo. Urât comportament. Revenind… de-abia spre dimineață a făcut. A făcut de a dat afară din scutec pe toate pelincile lor.
La un moment dat, mămica cealaltă din salon a zis că fetița ei nu a făcut caca de …un timp. Au mai lăsat-o câteva ore și apoi i-au băgat o sondiță în fund. Oare chiar era necesar? Eu știam că dacă e hranită la sân poate face și o dată la câteva zile. Cea mică era hranită mixt, deci poate aveau dreptate. Dar totuși…după câteva ore de nefăcut caca, cam dură măsura.
Nu mi-a plăcut că după ce au adus copii în rezerva mamelor, n-au mai plecat. La spitalul privat îi mai lua pentru consult, pentru analize, pentru vaccinare, pentru baiță, uneori doar pentru că mama mai voia câteva ore de odihnă. Aici, operată de o zi, trebuia să te ocupi aproape integral de bebe, fie că puteai să te ții pe picioare sau nu. Toate analizele, vaccinări, orice, s-a făcut în rezervă. Fetița celeilalte mămici a stat chiar la lampă în rezervă… plângând în cea mai mare parte a timpului, cam 24 de ore. Eu oare cu ce greșisem în ecuația asta?!

Advertisements

Cezariana mea (1)

Am oscilat dacă să mai povestesc sau nu în detaliu cum s-a întâmplat cu cezariana. Timpul e foarte limitat acum, deja au și trecut 3 săptămâni și nici nu mai țin minte toate detaliile, dar să încerc.
Pe la 11 am fost invitată să merg la terapie intensivă pentru pregătiri. Eu nu aveam niciun bagaj la mine pentru naștere, și aici nu eram la spitalul privat unde trebuia să ai doar pasta de dinți și periuța, ci eram la spitalul de stat, unde trebuia să împrumuți vată de la altă mămică dacă nu aveai. În primul rând aveam nevoie de cutia pentru recoltarea de celule stem (asta trebuia să intre în sala de operații o dată cu mine). Soțul meu a făcut rapid un drum cu această cutie. Apoi i-am trimis pe telefon ce bagaj era necesar pentru terapie intensivă. A mai făcut apoi un drum și mi-a adus și ce era pe acea listă (asta îmi trebuia după operație, în prima zi). Bagajele le primeam prin intermediul unor asistente, că el nu avea acces la terapie intensivă.
După vreo oră am început pregătirile. Singurul meu gând (nu mă gândeam deloc dacă bebe e ok sau nu, la cât se mișcase cu o seară înainte, mi se părea firesc că e bine) era dacă e fetiță sau băiețel. Mi s-a pus o branulă nouă (deși o mai aveam pe cea care a fost folosită în aceeași zi pentru o perfuzie), cică mai mare, de altă culoare. În fine, am primit 2 borcănele pe venă (ser cu ceva…?) și o picătură cu …altceva în ochi ca să vadă dacă nu sunt alergică la substanța cu care urma să fac anestezia. Voiam să dau vreun ban la un anestezist, doar că doamna care se ocupa de toate astea părea să fie asistentă. A venit la un moment dat și o tinerică și m-a întrebat una-alta. Cred uneori că protocolul ăsta de întebări ale anestezistului e doar ca să îți dea o oportunitate să îi bagi ceva în buzunar. A venit, i-am răspuns, i-am băgat.
După încă vreo 30 de minute, că deja mă plictisisem, nici emoții nu mai aveam, m-au luat…uite că nici nu mai țin minte, parcă într-un scaun cu rotile, până la sala de operații. Acolo m-am așezat pe masa de operații, foarte îngustă, de mi se părea că alunec de pe ea, ba pe o parte, ba pe alta. Am primit anestezia în coloană, fără vreo senzație de rău, deși mâncasem ceva cu vreo 2 ore înainte. A venit și doctorița. Mi s-a montat și sonda urinară și a început. Am primit imediat o veste nu prea bună. Doctorița a zis că lichidul este verde cu o tonalitate foarte gravă, ca și cum mă certa că am așteptat până acum. Asta însemna că la un moment dat, bebe a avut o suferință. Cam atât știam atunci despre acel lichid verde. Nici nu mă mai gândeam dacă e fetiță sau băiețel. Doar m-am speriat. Apoi cineva de la neonatologie a zis: dacă o să respire/plângă, nu are importanță. Și a plâns!!! Era bine! Am auzit apoi “e fetiță”, dar nu prea puteam să asimilez asta. Eram așa convinsă că e băiețel, că parcă nu puteam să cred. Apoi mi-au arătat-o, toată plină de acel clei alb. După un minut au luat-o. Ieșind au zis: Apgar 9. Nici acum nu știu de ce 9, dar băniesc că pentru că a fost cezariană. La primul copil când le ziceam la medici că a fost cezariană și a luat Apgar 10, ziceau că așa ceva nu ar trebui să existe. În fine, eu am rămas puțin neliniștită cu privire la lichidul amniotic verde. Și am mai întrebat o dată: dar cu lichidul? Și doctorul care o asista pe doctoriță m-a liniștit, mi-a zis să nu mă ancorez în asta că a fost bine. Mi-era un pic teamă să nu pățească ceva în orele următoare din cauza acestui lichid, dar am încercat să mă liniștesc.
Restul operației a decurs bine, apoi am fost mutată pe un pat care a fost dus înapoi la terapie intensivă. Am început să primesc alte perfuzii (cu …????poate ar fi ok să ni se și spună ce pun acolo). Vorbeam cu lumea la telefon, pe facebook, totul era ok. A venit apoi și soțul meu, cam 3 minute, și tot atunci au adus-o și pe fetiță și am pus-o 2 minute la sân. Știa deja draga de ea ce era de făcut cu el. Apoi au plecat amandoi și eu am rămas liniștită. După vreo 2-3 ore au început să se simtă durerile, usturime în zona operației și contracții (probabil au pus ceva în vreo perfuzie pentru declanșarea de contracții, respectiv pentru eliminarea lohiilor). Contracțiile astea dureau foarte tare. Imaginați-vă să vă contractați un mușchi care tocmai a fost tăiat. Not fun. Pur și simplu mă schimonoseam la față și mă încordam toată când venea o contracție de asta. Mi-au pus apoi un calmant, dar tare greu și-a mai făcut efectul. Spre seară a trebuit să mă dau jos din pat cu ajutorul unei infirmiere. Mi se părea că nu o să pot în veci să mă ridic cu toată durerea aia, dar am putut. Eram destul de amețită, dar cred că era și normal. Apoi ni s-a pus un calmant ca să dormim și am dormit aproximativ. De la cezariana trecută țineam minte cât de greu mi-a fost în fiecare din cele 3 nopți de la spital să mă întorc de pe o parte pe alta. Acum în schimb, m-am culcat pe o parte și m-am trezit pe alta, fără să îmi dau seama cum am făcut asta (va urma)

Cheltuieli FIV

Mi-am dat seama că dincolo de toată poveste și toate detaliile pe care le-am scris despre experiența mea cu fertilizarea in vitro, nu am scris un total al cheltuielilor. Așa că am căutat niște notițe pe care le-am făcut în perioada aceea. Așadar, cam astea au fost costurile FIVului din mai-iunie 2013, făcut la Omini Clinic, cu doze maxime de stimulare:

Elomva 2500
Gonapeptyl 265
Menopur 9 zile x 4/zi 3000
Analize 640
Ecografii 400
Punctie 4620
Medicamente sustinere 140
Embriotransfer 2910

 

Total: 14475 lei

Cezariana mea (2)

Vă povestesc ce s-a întâmplat după operație, mai precis după ce am fost dusă la terapie intensivă.

Imediat mi-au fost puși niște ciorapi speciali împotriva formării de cheaguri de sânge (și am trăit aceeași senzație ciudată că picioarele mele nu sunt ale mele). Am fost vizitată apoi din nou de anestezist și de rezidentă și le-am cerut niște apă amândurora. Ambii au uitat să îmi aducă și am suferit puțin de sete până mi-a dat o asistentă niște apă. Când anestezia a început să se ducă, mi-a fost administrat un calmant prin branulă. Între timp mi s-a mai dat și glucoză și încă ceva pentru hidratare. Durerea era medie, dar anestezia nu se dusese de tot. Mi s-a spus că pot cere un calmant mai puternic dacă vreau, dar n-o să mai pot pune copilul la sân în seara respectivă. Și chiar voiam să îl pun. Mi s-a dat și telefonul și am vorbit cu mama și cu soțul. Mi-a dat vestea pe care o așteptam: circumferința craniană 34 cm. Adică super bun!!! (la măsurătoarea de la ultima eco avea 31.5cm). Liniștită de vestea asta, am încercat să adorm, dar nu am reușit. Cele 3 ore de la terapie intensivă mi s-au părut atât de lungi!

După aceea am fost dusă la rezerva mea (la fel, trasă de pe un pat pe altul, practică ce mi se pare foarte nepotrivită). Soțul meu putea veni să mă vadă. A venit pe la 2 și ceva (ora cezarienei a fost 9.30), eram cu perfuzia, cu sonda, cu un tampon mare de vată între picioare pe care îl simțeam plin, cu capul cât mai nemișcat ca să nu am dureri de cap de la anestezie. Dar apoi a venit și bebe cu noi în cameră și n-a mai contat nimic. Au pus-o în pătuț lângă mine și a fost atât de cuminte. La un moment dat au venit și părinții mei (mi-era un pic penibil de tatăl meu cu sonda, tamponul etc), dar sub pătură nu se vedea nimic. Cât au stat ai mei bebe a fost dus la neonato, unde au putut-o vedea prin geam (asta e politica spitalului). Pe parcurs ce a trecut timpul capul patului mi-a fost ridicat mai sus. La 7 soțul meu a trebuit să plece (orele de vizită se termină la 7) și mi-a fost tare greu să rămân singură. Spre seară au venit 2 asistente și m-au ajutat să mă ridic din pat, să merg până la baie să mă spăl puțin pe sâni ca să încerc să îi dau mâncare lui bebe. A fost greu pentru că tăietura durea foarte tare, dar am reușit. Bebe a tras din sân, dar nu curgea mare lucru. Doar ceva transparent. Am aflat mai târziu că ar fi colostru (deși eu știam că ar fi trebuit să fie galben). Mi-au lăsat sonda urinară până a doua zi, deși o simțeam îngrozitor de dureros și aș fi vrut foarte tare să mi-o scoată. La operația pentru chist nici nu am simțit sonda urinară, parcă nici nu era. Pe asta am simțit-o în fiecare clipă.

Mi l-au adus pe bebe și a doua zi la 9 cu același rezultat la sân. După fiecare astfel de masă i se dădea lui bebe lapte praf “completare” (de fapt cantitatea întreagă). Următoarele 2 zile cam în asta a constat: umblat câte puțin prin cameră, vizite repetate ale medicilor de la spital – neonatolog, obstetrician, pus fetița la sân, dat completare, adaptare cu bebe, învățat de la asistente cum se schimbă un scutec, cum se scoate aerul după masă, cum se face băiță. Toate mi-au fost foarte utile!!! Ceea ce am să le reproșez celor de la spital este că nu reacționau mereu când le ceream ceva. De fapt, erau 2 situații: una când apăsam pe butonul din cameră și solicitam ceva (să mă ajute cineva să mă ridic, să îmi dea un calmant) – și la asta reacționau foarte prompt; și a doua când rugam ceva ce nu era urgent, de exemplu să mi-l aducă pe bebe sau să cheme pe cineva de la neonato să aducă completarea de lapte – aici se întâmpla să dureze și peste jumătate de oră să se întâmple ceea ce ceream. Eh, nu poate fi totul perfect.

În ultima seară am fost adunate mai multe mame care se externau în ziua următoare și am fost instruite despre ce produse avem nevoie pentru băiță, ca medicație a lui bebe (calciu gluconic în primele 10 zile și D3 din ziua a zecea), cât lapte să dăm copilului, cum să recunoaștem diareea/constipația/febra și cum să le tratăm. La fel, foarte util!!!

Când m-am întors în cameră i-am spus unei asistente că îmi simt sânii cam tari și cam calzi. A pus un pic mâna și a zis că nu e de glumă, trebuie pus ori bebe la sân, ori pompa, ori ambele, pentru că altfel mă ia din plin furia laptelui și o să fie extrem de dureros. Bebe n-a tras mare lucru așa că mi-au adus pompa. Nici cu ea nu ieșea nimic, deși mă trăgea de nu mai puteam. Mi s-a spus să pun comprese calde. Și așa beteagă cum eram (să nu vă închipuiți că la 3 zile de la cezariană puteam alerga prin cameră, de-abia mă mișcam) mi-am tot pus comprese și am tot încercat să trag cu pompa. Ieșea de acum ceva galben, gras și bun pentru bebe. Din păcate, am dat și cu cremă de mâini pe sâni ca să îi pot masa, crema a ajuns și în lapte așa că a trebuit să îl arunc.

Dar la un moment dat iar n-a mai curs. A venit o a asistentă care m-a tras de sfârcuri de mi-au dat lacrimile și mi-a zis să fac la fel, să insist pentru că altfel o să sufăr mult mai mult a doua zi. Și iar comprese (deja eram udă pe cămașă și pe brâul pus peste operație), și iar pompat și iar bebe la sân. Mi-au adus altă cămașă și alt brâu. Până la urmă am reușit să mulg puțin cu mâna mea, pompa și asistentele nu le-am suportat prea bine. După ce s-au mai detensionat sânii puțin m-am culcat. Bebe a dormit cu mine și am pus ceasul să sune peste 3 ore ca să îi dau, așa cum am fost instruită, lapte. Nu am dormit deloc pentru că mă ridicam (cu mare greutate, normal) la fiecare suflu mai zgomotos a lui bebe, la fiecare oftat, la fiecare sunet al lui.

Cam asta a fost ultima noapte în spital (am dormit adunat cam o oră). Pericolul “furiei laptelui” nu trecuse însă, mi s-a spus ca și acasă să continuu să mulg și să urmăresc să nu las sânii să devină tari. Pe de altă parte a fost foarte bine că mi-a venit laptele în ultima noapte din maternitate, ca acasă probabil n-aș fi știut ce e de făcut ca să nu pățesc mai rău. Acasă însă mă așteptau bunici, mătuși, unchi (ai lui bebe adică), dar spre norocul meu nu au stat prea mult și mi-am trimis soțul imediat să cumpere o pompă pentru sân și am eliberat foarte bine sânii cu ea.

Cam asta a fost experiența cezarienei. Acum, la 3 săptămâni, incizia nu mă mai doare deloc și în afară de niște dureri abdominale (digestive) pe care cică le resimt din cauza faptului că peritoneul a fost tăiat și cusut la loc, mă simt ca nouă.

Cezariana mea (1)

Pe 9 aprilie am făcut cezariana la spitalul particular Arcadia din Iași. Lucrurile s-au desfășurat cam așa:

Cu aproximativ 2 ore înainte de procedură ne-am prezentat la recepție și am fost internată. Am mers împreună cu soțul meu în rezervă unde m-am îmbrăcat într-o cămașă de noapte pusă la dispoziție de ei și am făcut un test non-stress. Pentru că nu avusesem scaun în ziua respectivă și am tendința ca la emoții să mă apuce dusul la baie, am făcut și o clismă. La momentul ăsta soțul meu a plecat, că am considerat că nu e cazul să mă vadă și în timpul clismei.

Cu o jumătate de oră înainte de procedură am fost dusă într-un scaun cu rotile la alt etaj unde era blocul operator și secția de terapie intensivă. Am stat de vorbă cu anestezistul care mi-a pus o branulă. La momentul ăsta echipa medicului meu ajunsese deja așa că am mers în sala de operații tot în scaunul cu rotile. M-am așezat în fund pe masa de operații și am asistat la pregătirile echipei: s-au spălat pe mâini, s-au îmbrăcat în halatele verzi, și-ai pus mănușile, au pregătit instrumentarul. Aveam mari emoții și mi se părea că o să îmi crească și mai mult în timpul operației. I-am zis anestezistului dacă poate să îmi dea ceva de liniștire și mi-a zis că se poate doar după ce scoate copilul, ca să nu îl afecteze.

Mi s-a făcut apoi anestezia în coloană și am început să simt cum îmi amorțesc picioarele. Aveam totuși ceva senzații în ele, adică știam unde sunt poziționate și simțeam cum mi le mișcă asistentele. Mi s-a pus o sondă urinară și am simțit puțin și înțepătura asta, chiar dacă eram 80% anesteziată. Mi-era teamă să nu înceapă operația cât timp eu încă mai simt chestii și le tot ziceam: simt! M-au liniștit spunându-mi că oricum o să testeze dacă simt ceva înainte să facă tăietura. Într-adevăr, când au făcut testul deja nu mai simțeam nimic și au putut începe. Chiar dacă nu se simte nicio durere, există senzații tactile, se simte cum doctorul trage de diferite “componente” ale tale. De văzut nu vedeam nimic pentru că puseseră un soi de cortină între capul meu și locul operației. Între timp, anestezistul îmi dădea mereu oxigen printr-o mască, ceea ce cred că m-a liniștit binișor. Mi s-a spus că va trebui la un moment dat să mă apese pe burtă, ca să împingă fundulețul copilului să poată ieși capul prin incizie. Și m-a apăsat, dar foarte puțin. Și peste câteva secunde s-au auzit și primele scâncete. Au dus apoi copilul pe masa aceea de reanimare ca să îl curețe. Anestezistul mi-a îndreptat capul către acolo ca să o văd. Dacă știți ultimele mele griji, știți și că mă uitam să îi văd căpuțul, să văd dacă are forma aceea ovală specifică a copiilor microcefalici. Și nu vedeam decât mânuțe și picioare. Apoi au înfășat-o bine și mi-au arătat-o. Capul era rotund, deci eram în regulă în primă fază. Mi-au adus-o cu fețișoara lângă fața mea. Mi s-a părut foarte mică, deși am auzit că la cântar ieșise 3.4kg. Dar tot mi se părea mică. Aaaa, și genele. Are niște gene foarte lungi și întoarse. O frumusețe!

Au luat-o apoi și am lăcrimat puțin. Doctorul mi-a zis imediat: Cătălina, nu plânge!!! Și m-am oprit. Se pare că i-aș fi făcut munca foarte grea medicului dacă plângeam (aș fi încordat abdomenul și aș fi stricat aranjarea intestinelor). Operația a mai durat vreo 30 de minute după aprecierea mea. Anestezistul a dispărut și cu masca de oxigen și cu promisiunea de calmant. Nu mai era oricum nevoie, eram liniștită. Mi se părea din conversația medicilor și din tragerile pe care pe simțeam că nu prea voia să se desprindă placenta. Mi s-a zis că se poate întâmpla asta la cât pregesteron am luat la început. În fine, la un moment dat am simțit și un fir care s-a rupt, apoi doctorul care a certat rezidenta pentru modul cum l-a înnodat, apoi după 2 minute a fost gata operația. Echipa a plecat și 3 asistente m-au tras de pe masa de operații pe o masă mobilă. Mi-au ridicat picioarele, nu mai știu de ce anume, dar era tare ciudat că nu mi le simțeam ca fiind ale mele. Eu credeam că picioarele mele sunt la orizontală, când ele de fapt erau prin aer. Ciudat rău!

Am fost dusă cu masa aia mobilă la salonul de terapie intensivă unde am fost transferată din nou pe un pat de acolo.

Va urma…

 

Histeroscopie

Așa cum vă ziceam, în vederea începerii FIV-ului a trebuit să fac o histeroscopie. Asta e o intervenție minim invazivă prin care se investighează aspectul uterului, pentru ca la embriotransfer să nu existe probleme. Intervenția se face cu o ușoară anestezie, totală însă.

Am convenit cu medicul să facem histeroscopia pe data de 28 februarie, deci în ziua a șaptea a ciclului menstrual. Pentru ca să nu stau internată mai mult de o zi, mi s-a spus să fac pe cont propriu analizele necesare pentru anestezist: hemograma, coagulograma, uree, cretinina, acid uric, TGO, TGP, sumar urină, EKG (+interpretare) și ultimul papanicolau. Am avut ceva probleme cu EKG-ul pentru că nimeni nu voia să mi-l facă fără consultație (iar consultația costă destul de mult). Am reușit până la urmă la Cardio Praxis.

În dimineața stabilită m-am prezentat la ora 7 la Cuza-Vodă la spital, cu toate analizele, cu trimitere de la medicul de familie și cu adeverință de salariat. Ultimele două mi s-a spus că nu sunt necesare, dar le-am luat și lucrurile s-au desfășurat mai repede și mai “oficial” cu ele. În plus, mai aveam o hârtie de la cardiolog, pentru că mă știu cu o problemă la inimă. Chestiunea asta (se numește bicuspidie aortică) nu mă afectează nu nimic (cel puțin deocamdată), doar că trebuie să iau ceva antibiotice atunci când fac intervenții sângerânde (gen intervenții ORL, stomato, gineco). Mi s-a spus să arăt recomandarea asta medicului anestezist, care se ocupă de situații din acestea.

Revenind, m-am întâlnit cu rezidenta medicului meu care mi-a făcut internarea. M-am schimbat în pijamale și am trecut într-un salon. Am așteptat câteva ore, ceea ce mi-a fost destul de greu pentru că nu mâncasem și nu băusem nimic în dimineața aia. Pe la 11-12 m-am văzut cu medicul anestezist. Așa cum m-am așteptat s-a speriat de treaba asta cu inima, aproape că nu voia să îmi mai facă anestezia. Noroc că i-am povestit cum că am mai avut o intervenție, mult mai serioasă și mai invazivă decât asta, și nu a fost nicio problemă cu anestezia. S-a liniștit și mi-a zis că o să îmi facă un antibiotic intravenos fix înainte de intervenție. I-am dat și plicul cu bani – 200 lei. Mi se pare că i-am dat foarte mult, pentru că atât se dă la o operație grea, nu la ce aveam eu…dar în fine, i-am dat ca să fie. Tipa din patul de lângă mine i-a dat vreo 50 lei asistentei anestezistei !!!

În timpul ăsta tot se preconiza că trebuie să sosească o urgență mare, așa că o sa fie ocupată camera de operație. Deja mă vedeam că vin în altă zi să îmi fac histeroscopia. Plus că începusem să am o mică sângerare, chestie care nu mi s-a mai întâmplat niciodată în ziua a șaptea! Probabil că era din cauza Diphereline-ului pe care îl făcusem în prima zi a ciclului. Totuși m-a chemat în camera de operații pe la 12.30. Mi-a pus chestiile obișnuite (aparatul pentru a măsura tensiunea, altul pentru saturația de oxigen) plus electrozi din aceea de EKG în zona inimii, pentru că anestezista încă era un pic speriată de situația mea cu inima. Mi s-a pus o branulă pe dosul palmei și prin ea antibioticul promis. M-am poziționat pe capra aceea ginecologică și apoi mi s-a injectat anestezicul în branulă. M-a luat o amețeală imediat și apoi nici nu țin minte să fi închis ochii că…mă strigau să mă trezesc. La fel, nu țin minte cum am ajuns pe patul din salon. Aveam o ușoară durere pelvină și un tifon în vagin pentru a absoarbe lichidul ce mi-a fost injectat în uter. Mi s-au pus două flacoane de perfuzii cu glucoză. După 2 litri de perfuzii, aveam vezica cât un pepene. Am rugat o asistentă (contra unui 10 lei) să mă ajute să merg până la baie. Eram un pic amețită, dar mi-a trecut până am ajuns înapoi de la baie. Numai bine, că trebuia să mă duc iar 🙂

A venit apoi rezidenta și mi-a dat concediul medical. Am vrut să îi dau și ei un plic cu 100 lei, dar nu mi i-a luat. M-a mirat extrem de tare și am admirat-o pentru asta. Apoi m-am văzut și cu medicul și i-am dat 300 lei. Se pare că a fost foarte mulțumit că mi-a acordat vreo 2 consultații gratuite după chestia asta. Pe la 14 am plecat acasă.

Rezultatul arată cam așa: Se practică histeroscopie diagnostică, cu obiectivare endometrului în faza proliferativă, cavitate uterină de aspect normal, fără formațiuni endouterine, ostium tubar drept dimensiuni și aspect normale, ostium tubar stâng, dimensiuni reduse cu multiple aderențte periorificiale. 

Așadar, chiar dacă histerosonografia arăta că trompele sunt permeabile, histeroscopia arată că trompa stângă e cam înfundată. Bine măcar că uterul este în regulă.

 

Inseminare artificială

În decembrie 2012 am făcut prima și singura inseminare artificială, la Omini Clinic Iași. A fost a treia lună de încercări controlată medical.

Medicația a fost cu Gonal F 37.5 unități pe zi din ziua a doua a ciclului menstrual până în ziua a zecea. Am făcut în cadrul acestui ciclu o singură ecografie – în ziua 10. Aveam pe ovarul drept un folicul de 15 mm și un endometru de 0.74 cm. Mi s-a spus că sunt niște măsurători bune așa că am făcut planul pe mai departe.  În ziua a douăsprezecea la ora 4 dimineața mi-am făcut o injecție de Ovitrelle (injecție care declanșează ovulația la 36 de ore de la administrare) pentru ca la ora 4 după-amiază în ziua a treisprezecea să facem inseminarea.

Oricum, eu fiind informată, mi-am dat seama că poate ar fi trebuit urmărită mai îndeaproape evoluția mea…poate și un inhibitor de ovulație ar fi fost indicat pentru ca să nu ovulez mai devreme decât ziua socotită. În fine…să vă zic mai devreme.

Soțul meu a fost în ziua cu pricina la ora 2 și a dat o probă, care a fost apoi prelucrată prin un procedeu special pentru a o îmbunătăți. Pe scurt, din 3 ml cu 30 milioane spermatozoizi/ml de tip A(mobilitate rapidă) a rezultat 0.65 ml cu 120 milioane/ml de tip A. A fost o probă foarte bună și m-am tot uitat pe hârtia aia ca să vizualizez mai bine rezultatul pozitiv al inseminării 🙂

Eu am ajuns la cabinet la ora 3.30, doar că nu am început decât pe la 4.30. M-am enervat îngrozitor că am ratat ora 4…mi se părea că am ratat tot pentru acea jumătate de oră-o oră. Cine știe, poate chiar a contat. Mi s-a făcut o injecție cu No Spa pentru a relaxa musculatura din zona pelvină. După câteva minute am intrat în sală cu mare teamă (după experiența histerosonografiei)și cu mulți nervi, probabil alt motiv pentru care șansele mi-au scăzut. Mi s-a introdus un cateter în uter și apoi s-a injectat proba. M-am ridicat de pe masa ginecologică și m-am așezat pe un pat de alături unde am așteptat culcată 30 de minute . Nu mi-a convenit că a trebuit să mă ridic la un minut după transferul ăsta, aș fi vrut să stau pe loc pentru cele 30 de minute. Apoi cât am stat pe patul acela mi-a fost extrem de frig, eram cu picioarele goale. Doar că nu era absolut nimeni prin camera aceea sau pe lângă ca să pot să cer cuiva de îmbrăcat (hainele mele erau într-o rezervă din o cameră alăturată).

Am avut mari speranțe, mai ales că urmam să fac testul de sarcină pe 24 decembrie și speram că o să avem o minute de Crăciun. Speranțele mele s-au mai stins pe 21 decembrie când am primit primul rezultat de la AMH de 0.1. Da, a fost un Crăciun trist, nu știam unde s-o mai apuc cu rezultatul acesta de la AMH, mai ales că l-am făcut eu de capul meu, nu recomandat de medicul meu. Până la urmă am acționat și am schimbat medicul.

Prețul (din ce îmi mai amintesc) a fost cam așa:

  • Gonal F – 550 lei
  • Ovitrelle – 180 lei
  • Inseminarea-900 lei
  • Ecografie+consultație -200 lei

Deci total de aproximativ 2000 lei.