Calea mea către a fi mamă

Archive for April, 2016

Cezariana mea (1)

Am oscilat dacă să mai povestesc sau nu în detaliu cum s-a întâmplat cu cezariana. Timpul e foarte limitat acum, deja au și trecut 3 săptămâni și nici nu mai țin minte toate detaliile, dar să încerc.
Pe la 11 am fost invitată să merg la terapie intensivă pentru pregătiri. Eu nu aveam niciun bagaj la mine pentru naștere, și aici nu eram la spitalul privat unde trebuia să ai doar pasta de dinți și periuța, ci eram la spitalul de stat, unde trebuia să împrumuți vată de la altă mămică dacă nu aveai. În primul rând aveam nevoie de cutia pentru recoltarea de celule stem (asta trebuia să intre în sala de operații o dată cu mine). Soțul meu a făcut rapid un drum cu această cutie. Apoi i-am trimis pe telefon ce bagaj era necesar pentru terapie intensivă. A mai făcut apoi un drum și mi-a adus și ce era pe acea listă (asta îmi trebuia după operație, în prima zi). Bagajele le primeam prin intermediul unor asistente, că el nu avea acces la terapie intensivă.
După vreo oră am început pregătirile. Singurul meu gând (nu mă gândeam deloc dacă bebe e ok sau nu, la cât se mișcase cu o seară înainte, mi se părea firesc că e bine) era dacă e fetiță sau băiețel. Mi s-a pus o branulă nouă (deși o mai aveam pe cea care a fost folosită în aceeași zi pentru o perfuzie), cică mai mare, de altă culoare. În fine, am primit 2 borcănele pe venă (ser cu ceva…?) și o picătură cu …altceva în ochi ca să vadă dacă nu sunt alergică la substanța cu care urma să fac anestezia. Voiam să dau vreun ban la un anestezist, doar că doamna care se ocupa de toate astea părea să fie asistentă. A venit la un moment dat și o tinerică și m-a întrebat una-alta. Cred uneori că protocolul ăsta de întebări ale anestezistului e doar ca să îți dea o oportunitate să îi bagi ceva în buzunar. A venit, i-am răspuns, i-am băgat.
După încă vreo 30 de minute, că deja mă plictisisem, nici emoții nu mai aveam, m-au luat…uite că nici nu mai țin minte, parcă într-un scaun cu rotile, până la sala de operații. Acolo m-am așezat pe masa de operații, foarte îngustă, de mi se părea că alunec de pe ea, ba pe o parte, ba pe alta. Am primit anestezia în coloană, fără vreo senzație de rău, deși mâncasem ceva cu vreo 2 ore înainte. A venit și doctorița. Mi s-a montat și sonda urinară și a început. Am primit imediat o veste nu prea bună. Doctorița a zis că lichidul este verde cu o tonalitate foarte gravă, ca și cum mă certa că am așteptat până acum. Asta însemna că la un moment dat, bebe a avut o suferință. Cam atât știam atunci despre acel lichid verde. Nici nu mă mai gândeam dacă e fetiță sau băiețel. Doar m-am speriat. Apoi cineva de la neonatologie a zis: dacă o să respire/plângă, nu are importanță. Și a plâns!!! Era bine! Am auzit apoi “e fetiță”, dar nu prea puteam să asimilez asta. Eram așa convinsă că e băiețel, că parcă nu puteam să cred. Apoi mi-au arătat-o, toată plină de acel clei alb. După un minut au luat-o. Ieșind au zis: Apgar 9. Nici acum nu știu de ce 9, dar băniesc că pentru că a fost cezariană. La primul copil când le ziceam la medici că a fost cezariană și a luat Apgar 10, ziceau că așa ceva nu ar trebui să existe. În fine, eu am rămas puțin neliniștită cu privire la lichidul amniotic verde. Și am mai întrebat o dată: dar cu lichidul? Și doctorul care o asista pe doctoriță m-a liniștit, mi-a zis să nu mă ancorez în asta că a fost bine. Mi-era un pic teamă să nu pățească ceva în orele următoare din cauza acestui lichid, dar am încercat să mă liniștesc.
Restul operației a decurs bine, apoi am fost mutată pe un pat care a fost dus înapoi la terapie intensivă. Am început să primesc alte perfuzii (cu …????poate ar fi ok să ni se și spună ce pun acolo). Vorbeam cu lumea la telefon, pe facebook, totul era ok. A venit apoi și soțul meu, cam 3 minute, și tot atunci au adus-o și pe fetiță și am pus-o 2 minute la sân. Știa deja draga de ea ce era de făcut cu el. Apoi au plecat amandoi și eu am rămas liniștită. După vreo 2-3 ore au început să se simtă durerile, usturime în zona operației și contracții (probabil au pus ceva în vreo perfuzie pentru declanșarea de contracții, respectiv pentru eliminarea lohiilor). Contracțiile astea dureau foarte tare. Imaginați-vă să vă contractați un mușchi care tocmai a fost tăiat. Not fun. Pur și simplu mă schimonoseam la față și mă încordam toată când venea o contracție de asta. Mi-au pus apoi un calmant, dar tare greu și-a mai făcut efectul. Spre seară a trebuit să mă dau jos din pat cu ajutorul unei infirmiere. Mi se părea că nu o să pot în veci să mă ridic cu toată durerea aia, dar am putut. Eram destul de amețită, dar cred că era și normal. Apoi ni s-a pus un calmant ca să dormim și am dormit aproximativ. De la cezariana trecută țineam minte cât de greu mi-a fost în fiecare din cele 3 nopți de la spital să mă întorc de pe o parte pe alta. Acum în schimb, m-am culcat pe o parte și m-am trezit pe alta, fără să îmi dau seama cum am făcut asta (va urma)

Advertisements

Sarcina mea: săptămâna 39

Simptome

Burta se mai întărește, bebe mișcă, eu devin nerăbdatoare.

Vizite la medic/analize

Eh, aici e o poveste. Am mers la o monitorizare și doctoriței celei noi nu prea i-a plăcut ce a ieșit. Se pare că era cam static. Adică la mișcări, pulsul accelera, așa cum e normal, doar că între mișcări pulsul era destul se constant, ceea ce se pare că nu prea e ok. Mi-a făcut o internare pentru a doua zi (luni) și a zis că nu e grav, dar dacă traseul arată la fel și a doua zi, o să îmi pună o perfuzie cu vitamine. Nu am înțeles exact ce efect ar trebui să aibă această perfuzie dacă motivul pentru care traseul nu iese chiar bine nu e cunoscut, dar oricum nu puteam decât să merg pe mâna ei. A doua zi dimineață am făcut acel traseu, a ieșit cam la fel (adică puțin static) deși la mișcare bebe își accelera pulsul. Am făcut acea perfuzie cu vitamine și apoi iar traseu. La asta bebe a ieșit prea agitat, în sensul că la mișcări pulsul accelera peste 160. A zis să mai stau să mai repetăm, să nu plec acasă decât când e traseul bun. Am repetat (nici nu mai știu dacă o dată sau de 2 ori) și a ieșit binișor, dar cumva în zonele de relaxare ale lui bebe era la/sub limita inferioară de data asta (puțin sub 120). Doctorița deja nu mai era la ora asta și i s-a transmis prin telefon cum arată (cu subiectivitatea de rigoare a asistentei) și a zis că pot pleca, dar să vin iar a doua zi dimineață. Seara am verificat puțin traseele pe care le făcusem cu celalalt copil și acolo avea locuri unde depășea 160 în perioadele de mișcare. În plus, am citit pe net că limitele pentru pulsul normal al bebelușului în burtă e în unele surse 120-160, în altele 110-160. Așa că m-am mai liniștit. Marți am fost din nou, a ieșit ok încă de dimineață, doar că a zis să revin și la 18 să repet. Am venit, am făcut, parcă ieșise bine, dar nu chiar ca la carte (mai depășea, mai scădea puțintel), dar mi-a dat voie acasă iar. Miercuri a fost cam ca luni. Dimineață cam static, perfuzie, apoi mai bine, nu chiar perfect. Și iar repetat și repetat. Deja vedeam un tipar, când doctorița mea vedea traseul, mă mai păstra, când i se comunica prin telefon, totul era ok și puteam merge acasă. Ce m-a ingrijorat miercuri seara a fost că am văzut pe ultimul traseu că reactivitatea era cam mică uneori. Adică, bebe mișca, dar pulsul nu accelera atât de tare ca înainte și nici atât de mult timp. Așa că toată seara de miercuri am tot oscilat între a suna doctorița să luăm cumva taurul de coarne și a mai sta. A mișcat foarte bine și foarte mult totuși și am hotărât să las discuția pe a doua zi. Deci joi. Iar ceva nu era tocmai ok la traseu. Nici nu mai știu exact ce, la câte am făcut. Așa că doctorița m-a chemat să discutăm. A zis că vrea să îmi facă cezariana chiar în ziua aia, chiar atunci, chiar înaintea unei alte mămici pe care o programase în ziua aia. Nu pentru că era ceva grav, dar pentru că nu voia să riște nimic. Se mai punea acum problema dacă să nasc la spitalul privat sau la cel de stat unde eram deja internată de 4 zile. Mi-a zis ‘Cum vrei tu’.Dar când i-am spus că vreau să mă gândesc 2 minute a zis că nu, că aici. Deci alege tu, dar alege ce vreau eu…

Sarcina mea: săptămâna 38

Simptome

Burta se mai întărește, dar fără durere, mai mult o jenă.

Vizite la medic/analize

La o monitorizare la spital, medicul meu mi-a făcut cunoștință cu o doctoriță care să mă preia în cazul în care el nu va fi disponibil, ceea ce a lăsat de înțeles că se va întâmpla cel mai probabil. Am stat de vorbă cu ea, m-a chemat apoi din nou în altă zi să se uite pe ecografii și analize, mi-a făcut și o ecografie în spital. Tot sceptica e și ea cu privire la cezariana la cald, dar a acceptat totuși ideea.

Tratament

Femibion 1/zi, Magneziu cu B6 1/zi, Cetebe 1/zi, Euthyrox 50ug,Tot’hema 1/zi

Sentimente

Nu știu cât mai pot să țin piept la insistențele lor de a programa. Aștept și o să văd ce mai spune.