Calea mea către a fi mamă

Cezariana mea (1)

Pe 9 aprilie am făcut cezariana la spitalul particular Arcadia din Iași. Lucrurile s-au desfășurat cam așa:

Cu aproximativ 2 ore înainte de procedură ne-am prezentat la recepție și am fost internată. Am mers împreună cu soțul meu în rezervă unde m-am îmbrăcat într-o cămașă de noapte pusă la dispoziție de ei și am făcut un test non-stress. Pentru că nu avusesem scaun în ziua respectivă și am tendința ca la emoții să mă apuce dusul la baie, am făcut și o clismă. La momentul ăsta soțul meu a plecat, că am considerat că nu e cazul să mă vadă și în timpul clismei.

Cu o jumătate de oră înainte de procedură am fost dusă într-un scaun cu rotile la alt etaj unde era blocul operator și secția de terapie intensivă. Am stat de vorbă cu anestezistul care mi-a pus o branulă. La momentul ăsta echipa medicului meu ajunsese deja așa că am mers în sala de operații tot în scaunul cu rotile. M-am așezat în fund pe masa de operații și am asistat la pregătirile echipei: s-au spălat pe mâini, s-au îmbrăcat în halatele verzi, și-ai pus mănușile, au pregătit instrumentarul. Aveam mari emoții și mi se părea că o să îmi crească și mai mult în timpul operației. I-am zis anestezistului dacă poate să îmi dea ceva de liniștire și mi-a zis că se poate doar după ce scoate copilul, ca să nu îl afecteze.

Mi s-a făcut apoi anestezia în coloană și am început să simt cum îmi amorțesc picioarele. Aveam totuși ceva senzații în ele, adică știam unde sunt poziționate și simțeam cum mi le mișcă asistentele. Mi s-a pus o sondă urinară și am simțit puțin și înțepătura asta, chiar dacă eram 80% anesteziată. Mi-era teamă să nu înceapă operația cât timp eu încă mai simt chestii și le tot ziceam: simt! M-au liniștit spunându-mi că oricum o să testeze dacă simt ceva înainte să facă tăietura. Într-adevăr, când au făcut testul deja nu mai simțeam nimic și au putut începe. Chiar dacă nu se simte nicio durere, există senzații tactile, se simte cum doctorul trage de diferite “componente” ale tale. De văzut nu vedeam nimic pentru că puseseră un soi de cortină între capul meu și locul operației. Între timp, anestezistul îmi dădea mereu oxigen printr-o mască, ceea ce cred că m-a liniștit binișor. Mi s-a spus că va trebui la un moment dat să mă apese pe burtă, ca să împingă fundulețul copilului să poată ieși capul prin incizie. Și m-a apăsat, dar foarte puțin. Și peste câteva secunde s-au auzit și primele scâncete. Au dus apoi copilul pe masa aceea de reanimare ca să îl curețe. Anestezistul mi-a îndreptat capul către acolo ca să o văd. Dacă știți ultimele mele griji, știți și că mă uitam să îi văd căpuțul, să văd dacă are forma aceea ovală specifică a copiilor microcefalici. Și nu vedeam decât mânuțe și picioare. Apoi au înfășat-o bine și mi-au arătat-o. Capul era rotund, deci eram în regulă în primă fază. Mi-au adus-o cu fețișoara lângă fața mea. Mi s-a părut foarte mică, deși am auzit că la cântar ieșise 3.4kg. Dar tot mi se părea mică. Aaaa, și genele. Are niște gene foarte lungi și întoarse. O frumusețe!

Au luat-o apoi și am lăcrimat puțin. Doctorul mi-a zis imediat: Cătălina, nu plânge!!! Și m-am oprit. Se pare că i-aș fi făcut munca foarte grea medicului dacă plângeam (aș fi încordat abdomenul și aș fi stricat aranjarea intestinelor). Operația a mai durat vreo 30 de minute după aprecierea mea. Anestezistul a dispărut și cu masca de oxigen și cu promisiunea de calmant. Nu mai era oricum nevoie, eram liniștită. Mi se părea din conversația medicilor și din tragerile pe care pe simțeam că nu prea voia să se desprindă placenta. Mi s-a zis că se poate întâmpla asta la cât pregesteron am luat la început. În fine, la un moment dat am simțit și un fir care s-a rupt, apoi doctorul care a certat rezidenta pentru modul cum l-a înnodat, apoi după 2 minute a fost gata operația. Echipa a plecat și 3 asistente m-au tras de pe masa de operații pe o masă mobilă. Mi-au ridicat picioarele, nu mai știu de ce anume, dar era tare ciudat că nu mi le simțeam ca fiind ale mele. Eu credeam că picioarele mele sunt la orizontală, când ele de fapt erau prin aer. Ciudat rău!

Am fost dusă cu masa aia mobilă la salonul de terapie intensivă unde am fost transferată din nou pe un pat de acolo.

Va urma…

 

Advertisements

Comments on: "Cezariana mea (1)" (3)

  1. Felicitari!!!!!! Sa fiti sanatoase amandoua! Felicitari!!!

  2. […] povestesc ce s-a întâmplat după operație, mai precis după ce am fost dusă la terapie […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: