Calea mea către a fi mamă

19-25.09.2013

Simptome

Au rămas cele clasice: sâni dureroși, cu mici excepții, sensibilitate, greață. Acum cu greața s-a întâmplat ceva foarte curios, am vomat pentru prima dată…și pentru a doua oară în aceeași zi (la 10 săptămâni și jumătate) și atât, doar în ziua aia a fost așa rău, în rest greața e destul de estompată.

Într-o noapte s-a întâmplat ceva ciudat: când m-am întors de pe o parte pe alta am simțit că ceva curge, m-am uitat repede și era crema aia de la Utrogestan…m-am ridicat să mă duc la baie și a curs și mai mult, un lichid mai degrabă decât o cremă. Dimineață nu mă mai dureau sânii și m-am panicat toată, credeam că a curs lichid amniotic. Am dat un sms doctorului (era sâmbătă) și mi-a răspuns după vreo jumătate de zi că sigur e de la Utrogestan, mai ales că nu mă doare nimic.

Vizite la medic/analize 

Am făcut un sumar de urină și o urocultură și a ieșit o infecție. A picat cerul pe mine, că asta mai lipsește, un alt factor de risc. Apoi mi s-a spus că proba a fost contaminată (adică am recoltat greșit, cică…deși eu am fost foarte atentă, m-am spălat bine, am dat primul jet afară…), așa că trebuie să o repet…sper să iasă bine.

Am fost și la o ecografie rapidă ca să văd dacă mai trebuie să stau în concediu medical sau nu. Bebe e bine, pulsul 178, lungime 4.4cm (corespunde cu 11 săptămâni și o zi deși aveam 11 săptămâni fără  o zi, deci a recuperat, căci data trecută măsura cu 3 zile mai puțin decât avea). Decolarea e tot acolo și medicul pare îngrijorat de placentă, că nu s-ar fixa bine din cauza decolării. S-a exprimat așa “La placenta ta, nu-ți trebuie multe contracții ca să…”, deci iar am plecat cu inima îndoită de la control.

Aaa, și 80% e băiețel 🙂

Ecografie 10 săptămâni și jumătate

Ecografie 10 săptămâni și jumătate

Tratament

Femibion 1/zi, Acifol 1/zi, Magneziu cu B6 1/zi, Aspenter 1/zi, Utrogestan 200 3/zi, No Spa la nevoie (cel puțin 1/zi), Clexane  0.4 1/zi. Cetebe cu Zinc 1/zi

Sentimente

Am mai căutat informații despre trombofilie și am descoperit două chestii pe care medicul ginecolog nu mi le-a spus/mi le-a spus altfel: doza de Clexane crește de obicei spre finalul sarcinii și că, spre deosebire de ce a zis el, nu se întrerupe în ultima lună de sarcină. Acum sper ca doamna doctor Uscătescu să îmi răspundă ca să am și argumente când o să îi spun lucrurile astea medicului.

După control am din nou toate îndoielile de la început. Mergem ușor-ușor, pas cu pas, zi cu zi. Cred că medicii ar trebui să fie un pic mai empatici, să nu arunce cu vorbe așa de grele. Teama mea este că eu am să merg așa toată sarcina, nepermițându-mi să sper foarte tare, fiind rezervată. Și după 9 luni o să mă trezesc cu un bebe în brațe ca și cum mi-a picat brusc din cer, fără vreo perioadă]n care să mă obișnuiesc cu ideea, pentru că nu mă las să sper până acolo deocamdată.

Dezvoltarea puiuțului 

În saptamana a 11-a de sarcină toate organele vitale ale fătului au început să se formeze. Bebelușul nu mai este un embrion! Coada lui a dispărut complet. Deși are niște dimensiuni reduse, cam de 3.1 cm lungime cranio-caudal și cântărește mai puțin de 5 grame, deja el și-a completat cea mai critică perioadă. Acesta este începutul așa zisei perioade fetale, o perioadă în care țesutul și organele din corpul lui cresc și se maturizează rapid. De asemenea, în această perioadă se formează și oasele scheletului. Pleoapele sunt și ele mai dezvoltate, iar ochii par închiși. Forma urechilor începe să se definitiveze. Creierul crește mult mai repede (în această săptămână sunt produși 250 000 de neuroni). Dacă e băiat, tot în această săptămână testiculele lui vor începe să producă hormonul masculin numit testosteron. Organele vitale – ficatul, rinichii, intestinele, creierul, plămânii – sunt acum la locul lor și încep să funcționeze (deși vor continua să se dezvolte pe întreaga perioadă a sarcinii). Ficatul lui continuă să producă celule sangvine și sacul vitelin, care înainte producea aceste celule, nu mai este necesar și începe să dispară. În timpul următoarelor 3 săptămâni lungimea bebelușului se va dubla ajungând la aproximativ 11 cm. Capul este în mod proporțional mai mic decât a fost cu câteva săptămâni în urmă, dar este în continuare mare, reprezentând aproximativ jumătate din lungimea întregului corp. Fruntea lui este momentan bombata și este poziționată înalt la nivelul capului – ea se va remodela ulterior. În fiecare zi din ce în ce mai multe detalii micuțe, incluzând unghiuțe la mâini și la picioare și părul ca puful de piersica, încep să apară pe corpul sau. Acum degetele sunt complet separate și brațele sale se îndoaie din cot. Picioarele se lungesc și pot fi suficient de lungi ca să se atingă în fața corpului. Cel mic este ocupat în permanență cu înghițitul lichidului amniotic și cu datul din picioare. Dacă ai putea să arunci o privire asupra bebelușului tău în această săptămână vei putea sa vezi clar linia coloanei vertebrale prin pielea lui foarte subțire. Nervii spinali încep să se împrăștie din măduva spinării.

Mărime: bebe e cât un fruct de kumquat.

Dimensiunile mele: la începutul săptămânii 11 aveam 53.5kg și 82cm în burul burticii (cu 0.1kg mai mult ca săptămâna trecută și cu 1 cm mai mult).

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: