Calea mea către a fi mamă

Archive for June, 2013

FIV1 – nereușit

Am revenit din excursia făcută pentru relaxare. Nici nu am apucat să fac betaHCG (analiza de sânge care mi-ar spune dacă s-a implantat vreun embrion), că sâmbătă mi-a venit menstruația. În prima zi a fost un flux destul de ușor, așa că am mai sperat. Duminică însă a venit potopul. Nu am avut niciodată o menstruație atât de abundentă. Un absorbant mă ține o oră, asta și ziua și noaptea. Se pare că lucrul ăsta e de la injecțiile de Clexane (i-am dat un sms rezidentei și mi-a spus asta), care au fost făcute cu scopul de a crește circulația la nivelul uterului. E a doua zi în care pur și simplu mă simt inundată și sper să se reducă, măcar puțin câte puțin. Văd o mică îmbunătățire, în sensul că nu mai am cheaguri de sânge, ci doar sânge fluid. Dacă la noapte și mâine continuă așa, a rămas că îl contactez pe medic să luăm o măsură.

Cum mă simt psihic? Nu prea știu. Nu simt tristețe, simt o amorțeală așa. În ziua embriotransferului am simțit o euforie, care după aia s-a transformat doar în nerăbdarea și stresul de a afla rezultatul. Și m-am simțit vinovată că nu am mai încercat sentimentul de euforie și în zilele următoare și mi se părea că “fac a rău” pentru că nu îl simt sau că prevăd un insucces. Că l-am prevăzut sau nu, nu știu…

Pe miercuri-joi a început să mă doară spatele atât de specific menstruației, încât simțeam că vine cât de curând. Și atunci mi-am închipuit cum le spunem tuturor cunoscuților care ne știau situația că nu am reușit. Și, spre nefericirea mea, erau mulți, am fost destul de deschiși cu prietenii și rudele. Și îmi închipuiam cum toți mă sună ori discutăm față în față și mă compătimesc și îmi spun cum data viitoare o să fie bine. Și știu că intențiile lor ar fi fost bune, dar situația asta m-a întristat la fel de mult ca și eșecul în sine. Nu îmi place ca oamenii să simtă milă la adresa mea și mi-am propus ca atunci când o să mai încercăm să fim mai discreți. Am continuat totuși să sper, pentru că se pare că durerile de implantare se aseamănă cu cele premenstruale.

Vineri mi-am făcut un test de sarcină din urină, pentru că am citit că s-ar putea pozitiva, chiar dacă nu e cel mai bun indicator al unei sarcini. Adică se poate să fie pozitiv și imediat a doua zi să nu mai fie, asta în cazul în care este o sarcină chimică, adică un embrion care a apucat să se prindă, dar nu e viabil și nu mai continuă dezvoltarea. Unele clinici recomandă să se facă betaHCG din ziua 7 după transfer tocmai ca să se afle dacă o astfel de sarcină chimică se produce, caz în care ar însemna că mediul din uter este bun, trebuie doar să să transfere embrionul cu noroc ca lucrurile să decurgă bine. Și, revenind, am făcut un test de sarcină din urină vineri. Și m-am simțit așa cum mă simt întotdeauna: stau cu un băț în mână și mă chiorăsc la el din toate unghiurile posibile, doar-doar se vede o mică-mică-mică urmă de a doua liniuță. Și bățul întotdeauna își bate joc de mine și nu-mi arată nimic. Și stăteam iar pe wc vineri, cu bățul în mână și cu o senzație de deja-vu și îmi ziceam că sunt naivă să cred că bățul ăsta încăpățânat o să îmi arate vreodată ceva. Orice și oricum am făcut, tot în aceeași situație ajung: cu bățul alb și cu frustrarea.

Advertisements

FIV ziua 22

De acum nu prea mai am ce să vă povestesc, nu se mai întâmplă nimic până pe 18. Dar vreau să fac clare niște lucruri care, pentru cei care nu cunosc în amănunt procedurile unei fertilizări in vitro. Deci, nu sunt însărcinată!!! Faptul că am transferat 2 embrioni nu înseamnă că sunt însărcinată (din păcate). Ca să fiu, lucrurile trebuie să evolueze cam așa: embrionii să se dezvolte mai departe, să se implanteze în endometru, corpul să devină conștient de acest lucru și să secrete un hormon specific care dictează schimbările din corp, prevenirea menstruației etc. Asta durează cam două săptămâni, începând cu ziua concepției. Așa că pe data de 18 iunie o să fac o analiză de sânge care să detecteze hormonul hCG și abia atunci se confirmă sarcina.

Nu vreau să vă spun câte se pot întâmpla ca lucrurile să nu meargă bine către un hCG pozitiv, asta pentru că asta e un mister uneori și pentru medici. Ca să fie și mai clar, vă arăt un grafic care e în broșura pe care mi-a dat-o medicul la începutul FIV-ului. Deci, dacă 100 de cupluri încep această procedură, câți sunt arătați în grafic ajung la etapele precizate.

fiv

Deci suntem abia în cei 90% care fac embriotransfer. Cam o treime din aceștia ajung să își țină bebelușul în brațe. Aaa, și să nu uit, majoritatea fac transfer, pun cam 3 embrioni de cea mai bună calitate. Eh, dar fiecare cu norocul lui. Și cred că și cineva de sus mai are un cuvânt de spus în toată treaba asta.

FIV ziua 21 – Embriotransferul

Cu o seară înainte rămăsese (din discuția cu medicul) că ora probabilă a transferului va fi 11-12, dar să nu merg la clinică, ci să aștept telefonul lui. Așa că am așteptat…și am așteptat…și am așteptat. Pe la 11.15 l-am sunat eu. Mi-a zis că rămăsese la 11, cum de nu știu chestia asta?! I-am zis că a rămas că mă sună, pfff…zăpăcit. Mi-a zis să merg la clinică și că ajunge și el în 30 minute. Cu biologul nu mai vorbise, dar mi-a zis că dacă nu l-au sunat să contramandăm înseamnă că avem ce transfera.

M-am hotărât să nu mai sun la clinică, o să întreb când ajung acolo care și cum mai sunt embrionii. Am început să beau și apa pentru ca să am vezica plină. Mi-era de ieri teamă, pentru că nu prea pot să mă abțin când e plină. Așa că am băut vreo 3 căni de apă deodată, ca după ce se umple, să stagneze (cel puțin în capul meu era un plan bun).

Am ajuns pe la 12 fără ceva și m-am instalat în rezervă. Mi s-a făcut un No-spa intramuscular. Normal că doctorul nu venise și eu deja simțeam că  vezica e cam plină. Dna biolog a transmis că îmi explică și îmi arată embrionii când vine medicul. Stăteam ca pe ghimpi, pentru că nu știam care mai este starea lor. Pe la 12.20 e venit medicul și vezica mea suferea. Datorită injecției nu simțeam chiar tare presiunea, dar totuși…

Am așteptat ceva ce mi s-a părut o oră să vină dna biolog (cred că de fapt au fost vreo 5 minute) să ne dea noutățile și să începem. I-am cerut voie doctorului să merg să golesc puțin vezica, dar nu m-a lăsat. A venit într-un final și dna biolog și ne-a dat veștile: cel care ieri era de categoria B, azi era tot rău, cam neschimbat, încadrat de ea la categoria D. Celălalt era tot bine, avea vreo 6 celule și era încadrat la categoria A. S-a tot discutat apoi dacă să îi transfere pe amândoi sau nu. Dna biolog zicea că nu încurcă, dar nici nu e viabil, iar medicului îi era frică să nu încurce, să nu strice cumva evoluția celui bun. I-am amintit cum mi-a povestit că uneori embrioni ce par fără șansă se pot prinde. După vreo 10 minute s-au hotărât să îi pună pe amândoi, ca să fiu eu cu inima împăcată. L-am rugat încă o dată să mă lase să merg un pic la baie și, slavă Domnului, m-a lăsat.

M-am întors și am început. A băgat speculum-ul ăla și apoi un soi de cateter mai gros până în uter. Între timp, rezidenta îmi făcea ecografie pe deasupra, pe vezica mea plină încă (am golit doar puțintel din ea)…dureros! După ce se vedea vârful cateterului în uter, i-au spus dnei biolog să dea embrionii. Alt cateter, mai îngust. L-au băgat în primul, dar avea un punct de unde nu trecea. L-au scos, au curbat un pic primul cateter și după asta a intrat și cel de-al doilea. Doar că nu prea vedeau pe ecograf până unde (am senzația că e foarte prost calitativ ecograful ăla). Așa că le-a dat drumul așa, la ghici. Au dat înapoi cateterul golit dnei biolog care a confirmat că embrionii nu mai sunt acolo.

Apoi au vrut să vadă unde s-au așezat (eco endovaginal de data asta), doar că nu puteau vedea uterul. Se pare că era orientat oarecum spre dreapta, dar cu vezica plină, cu mine strâmbându-mă de durere la fiecare mișcare, nu au putut. Am golit vezica de tot și apoi au putut să vadă și uterul și embrionii. Mi-a explicat că ei sunt foarte mici, nu se pot vedea, ce se vede ca o pată strălucitoare pe ecografie e lichidul în care au stat ei în laborator. Deci erau acolo, poziționați la ghici, pe la 1 cm de fundul uterului (se pare că e poziție foarte bună totuși). Oricum, se pare că mai migrează.

Am recapitulat ce tratament mai iau: în plus față de ce luam, Medrol 8mg dimineața și 8 seara și Clexane 40mg, pe care o să îl încep sâmbătă.

Medicul ne-a urat succes și a plecat. Eu am mai rămas întinsă vreo 30 minute și apoi am plecat acasă. Am citit că 24 de ore ar trebui să stau culcată, așa că mă supun.

M-am întors acasă cu o senzație de liniște, euforie chiar. Pe parcursul zile entuziasmul s-a mai domolit, dar oricum mă simt mai bine că sunt la mine în burtică acum. Probabil când o să se apropie 18 iunie, când teoretic ar trebui să fac un bHCG, o să încep din nou să mă agit. Dar până atunci, sunt mămica a doi embrioni și cu asta-basta! 🙂

 

FIV ziua 20

Am așteptat de dimineață telefonul doctorului, pentru că ieri m-a sunat la 9.30. Azi nimic. L-am sunat la 12 și n-a răspuns. Am sunat eu la Omini și am vorbit cu dna embriolog și mi-a spus așa: avem 2 embrioni, cel mai vechi e puțin fragmentat, deci ar fi de categorie B, iar cel mai nou, surprinzător avea deja 3 celule, cam la o zi de la fertilizare. Mi-a spus că putem face embriotransferul chiar azi. Așa că am început să mă agit, să sun ba pe medic, ba pe rezidentă. Nu că aș fi crezut eu că facem azi transferul, dar știam că va trebui să încep Clexane și Medrol cu o zi înainte (așa îmi spuseseră când mi-au dat rețeta). După multe insistențe mi-a dat medicul un sms și mi-a spus că facem transferul mâine. Apoi m-a sunat și rezidenta și m-a liniștit și mi-a spus că Clexane voi începe de duminică (la 3 zile de la transfer), iar Medrol chiar în ziua transferului. Pe la 6 m-a sunat și medicul și mi-a zis de ce a decis să amânăm pe mâine: nu din motiv că nu ar avea el timp (până atunci nu mă gândisem deloc la varianta asta), ci ca să vadă dacă embrionul mai slab are vreo șansă. Dacă nu, să nu îl pună să nu îi ocupe loc celuilalt. Mi mi-a mai zis așa :E posibil și ca mâine să nu avem ce să transferăm. Un embrion e ff bun, de ce ar spune așa ceva??? În ziua puncției, când știam că e doar unul, mi-a zis că are nevoie de mine optimistă și acum îmi spune asta? Nu cred că a procedat bine, nu e un bun psiholog. Doar dacă i-a mai zis lui ceva embrioloaga ce eu nu știu și chiar avem șanse minime.

Oh, well…mâine dimineață mai aflu vești. Țineți-ne pumnii!

FIV ziua 19

Ziua a început cu un telefon bun. Parcă mi-e și teamă să vă zic, să nu stric vreo energie ceva. Ovocitul de ieri s-a fertilizat și e acum o celulă cu doi pronuclei. În plus, se pare că ovocitul care ieri era  “atipic” s-a maturizat și urma să i se facă ICSI azi. Următoarele vești o să le aflu mâine. Am fost extrem de fericită, pentru că speranțele mi-erau destul de jos. Așa e în timpul FIV-ului, o zi ești în agonie, o zi ești în extaz. Sper să fie tot sus de-acuma, dar încerc să mă mențin în același timp realistă. E așa de ciudat să știu că undeva, printr-un laborator, există o celulă care are jumătate din ADN-ul meu și jumătate din al soțului, reproducerea asta e ca o minune.

Doctorul mi-a zis să “continui” cu acid folic, magne B6, CETEBE500. M-am mirat și i-a zis “Să continui??? Da când trebuia să încep?”. Cică mi-a zis de 10 ori până acum. Pfff, amețit mai e, normal că nu mi-a zis nimic.

Așa că de azi iau cam așa (pe zi): 1 acifol, 1 magneB6, 1 CETEBE500, 1 aspenter, 3 Utrogestan, 1 Femibion. Aaa, și o veste bună: am găsit Clexane. Căutasem la marile lanțuri de farmacii și când colo am găsit la o mică farmacie de cartier. Nu le iau încă, după transfer cred.

FIV ziua 18 – Puncția

Dimineață la (aproape) ora 9 am ajuns la Omini. Era să întârziem pentru că prin centru pe-acolo este IMPOSIBIL să parchezi mașina.

M-am instalat, am golit vezica, am semnat actele. A venit apoi și medicul și am făcut ecografie să vedem dacă foliculii mai sunt sau nu. Erau acolo, doi pe dreapta și unul pe stânga. Apoi mi s-a pus branula, mi s-a injectat anestezicul. Nu am adormit, eram doar amețită și tulbure. Apoi am început. A scos tot din primul folicul și într-un minut am auzit vestea că e gol. A scos apoi și din al doilea și a zis că e ceva. Apoi a scos și din al treilea și a găsit ceva în urma unei tehnici de flush sau ceva de genul, în care se injectează din nou în folicul niște ser, ca să îl “clătească”. Apoi am mai auzit ceva de imatur/postmatur. Apoi ceva de 2 buni. Eram mulțumită cu 2 buni.

Booon, am mai stat câteva ore în rezervă ca să îmi revin din anestezie. Doctorul îmi spusese să îl sun când îmi revin. L-am prins doar pe la 5 la telefon. Mi-a zis că unul din cei doi “buni” era “atipic” (imatur/postmatur), așa cum auzisem acolo în sală. Se pare deci că am rămas doar cu unul căruia i s-a făcut ICSI. M-a lovit cam nasol vestea asta, la 2 mai vedeam o șansă, dar la 1…deja e greu și să mai sper. Nici nu vreau să îmi fac încă planuri pe viitor, despre unde și când aș mai încerca, din superstiție. Așa că stau, de parcă aș fi legată de mâini și de picioare, așteptând ziua de mâine.

FIV ziua 17

Despre duminică, foarte pe scurt.

În sfârșit o zi fără injecții după două săptămâni.

O plimbare la aer, bagaj, acte.

Iar spre seară, stress: Ce-o ieși, o ieși, numai să treacă odată!