Calea mea către a fi mamă

FIV ziua 14

Am fost și azi la ecografie, așa cum rămăsese. Am stat și acum aproape 2 ore la coadă, dar mi-am luat de citit și a fost mai bine.

Chiar înainte să fac ecografia mi-a spus că o să facem luni puncția, că a vorbit cu embriologul și că foliculii sunt prea mici la 17mm. Bine, aveau 17 ieri, azi au 18 și până luni or avea…cât or avea. Și cine știe dacă or mai fi buni sau nu. Aș fi vrut mult să facem puncția sâmbătă pentru că am eu intuiția asta că luni ar fi prea târziu pentru cei doi foliculi mari. Pe de altă parte, poate ar putea prinde ceva și la cel mic de pe stânga dacă mai așteptăm. În fine, endometrul e cam la 7, 7 și un pic. A rămas că mai merg și mâine la prânz. Chiar nu știu ce s-ar putea schimba până atunci, but whatever.

Iar mi-a repetat că AMH-ul meu nu e în niciun caz 0.5 cum a arătat ultima analiză, ci că e undeva la 0.1, 0.2. O fi, sau poate e doar o scuză a lui pentru că nu prea i-a mers protocolul. Eu încă trăiesc cu impresia că dacă nu veneam din inhibiție aș fi reacționat mai bine. La naiba, am avut la un moment dat 2 foliculi la o stimulare mică de tot cu Gonal. I-am zis și lui asta, dar mi-a zis că nu sunt prima care face stimulare în felul ăsta.

Așa că am făcut și azi Menopur și mai fac și mâine. În mod normal ar fi trebuit să fac mâine analizele, dar mi-a zis că ar fi bine să le fac sâmbătă. Cică mi-ar da rezultatul în aceeași zi. Doar că eu știu că am făcut și sâmbăta trecută și nu s-a întâmplat asta. O să sun mâine dimineață la laborator să întreb dacă e vreo șansă să le primesc tot sâmbătă. Dacă nu se poate așa, o să le fac mâine.

Scuze că sunt cam împrăștiată, dar m-a cam răpus toată umblătura asta. Obosită fizic și psihic de la stat la coadă, tristă din cauza veștilor, dar și a feelingului meu care nu e prea bun pentru ziua de luni. Dacă ar fi fost să sar pur și simplu peste luna asta și să mă trezesc pe la jumătatea lui iunie cu un rezultat, fie el pozitiv sau negativ, ar fi fost ok. Dar etapele astea mă cam storc de energie. Și când mă gândesc că la început tocmai asta mi se părea interesant, că văd fiecare etapă cum stau și care îmi sunt șansele. Poate dacă veștile ar fi fost mai bune, era și drumul mai plăcut.

Nu în ultimul rând vreau să vă mulțumesc că mă citiți, eu văd pe statisticile blogului că tot mai multă lume mă vizitează. Nu știu dacă sunt aceleași persoane zilnic, care vor să vadă cum evoluez… Oricum, vreau să mă întrebați lucruri, să mă sfătuiți, să mă încurajați, ar fi de mare folos. Simt că îmi sunteți alături pentru că mă citiți, dar aș vrea să și interacționăm.

Ne auzim mâine.

Advertisements

Comments on: "FIV ziua 14" (4)

  1. ariadne said:

    Buna! Eu te citesc inca de la inceput, si pe blog si pe forum. Nu am scris pe forum poate dintr-o usoara superstitie. Sunt alaturi de tine, si eu trec prin aceeasi procedura in momentul acesta. Am inceput stimularea ca si tine pe 17 mai si azi am facut punctia. Si pentru mine a fost pana acum destul de obositor, psihic vorbind. Am avut noroc cu echipa cu care fac fiv-ul care a fost extrem de profesionista. Mie mi s-a parut foarte grea asteptarea dintre ecografii, analize, etc. si mai am de asteptat… Am incercat sa-mi ocup timpul cat mai mult, nu mi-am luat concediu, chiar si azi am fost la serviciu, avand programul destul de flexibil. E foarte important sa ai incredere in dr tau si in deciziile pe care le ia. Imi pare rau ca trebuie sa astepti atat de mult la programari, inseamna ca este f solicitat. Daca intr-adevar vei face punctia luni, ti-as recomanda ca in weekend daca se poate sa te relaxezi cat mai mult, sa te plimbi, sa te intalnesti cu prieteni…orice iti face placere. Mi-ar face mare placere sa vorbim aici sau pe mail. Toate cele bune!

    • Catalina said:

      Mulțumesc de sfaturi, Ariadne.
      Unde ziceai că e echipa asta profesionistă? Că mi-aș dori și eu…deși dacă nu iese bine acum, mi-am propus să nu mai fac în țară FIV.

  2. buna…si eu ti-am citit pasii fiv-ului, eu am 2 fivuri facute si stiu ce inseamna sa fii terminata psihic..eu luni voi face transferu cu embrioni congelati la omini,dar nu ne vom intalni ptr ca sunt camere diferite…sincer,am fost dezamagita de ce am citit pe blogu tau..sunt fete care au reusit sa fie gravide cu amh 0,1, deci nu amh-ul a fost problema foliculilor, ci endometrioza si schema tratamentului…el a avut rezultate cu elonva,dar inca nu este atat de folosit..iar in leg cu menopur si gonal, eu la primu fiv am facut menopur si 9 foliculi cu 7 ovocite de calitate slaba ca in urma fecundarii au ramas 2 embrioni, iar la omini am facut cu gonal, am avut 12 foliculi frumosi, dar 7 erau goi…dar cele 5 ovocite scoase s-au dezvoltat frumos…iti doresc multa bafta, sa fie cei 2 foliculi norocosi! iar chestia cu programarea si asteptatu 2 ceasuri e neprofesionalism nu ca e dr ffbun si cautat…el in timpu consultatiei vb la tel, cearta asistenta, vb pe langa subiect. astept noutatile diseara si maine..maine declansezi nu?si mai faci si maine menopur?

    • Catalina said:

      Fac și azi (vineri) Menopur, mâine seară fac injecția pentru declanșare. Eee, poate ne vedem pe holuri la Omini. Dacă vezi pe cineva care gravitează în jurul lui Doroftei, eu sunt 🙂
      Tu la cine ai făcut la Omini? Sunt profesioniști? Eu am făcut niște stimulări cu cineva de acolo și mă chema doar o dată pe ciclu la monitorizare, de asta am și plecat la altcineva.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: