Calea mea către a fi mamă

FIV ziua 8

Dimineață, Gonapeltylul de rigoare.

Pe după-amiază, durerea de cap de rigoare.

Seara, Menopur-ul de rigoare.

Și undeva între ultimele două (cu durerea de cap și cu teama de injecție) m-au năpădit niște gânduri. Poate o să stârnesc ceva controverse, dar fiind protejată de un semi-anonimat (doar vreo 2 cunoscuți îmi citesc blogul și sper să nu mă judece,  în rest cititorii nu mă cunosc) o să le zic. Da, mă gândeam că uneori mi se pare că sacrificiile mele (fizice: efecte secundare, injecții, posibilitatea ca peste timp stimularea asta puternică să stârnească vreo boală urâtă, așa cum am citit pe prospect) par a fi uneori prea mari. Fetele de pe forum spun după fiecare durere, cheltuială, dezamăgire: “Da, dar toate astea merită pentru scopul final de a avea un copil”. Uneori mă îndoiesc de chestia asta și recunosc că e un lucru groaznic cel pe care îl spun, mai ales că sunt doar la început, dar blogul ăsta e tocmai ca să spun tot ce-mi trece prin cap. Mă gândesc la copiii care își respectă atât de puțin părinții, care se poartă urât cu ei doar din principiu. Și atunci, lucrurile astea mai merită? O fi doar “depresia” (stare de tristețe mai degrabă) dată de efectele secundare ale Diphereline-ului? Ori o fi sindromul “vulpea când nu ajunge la struguri spune că sunt acri”?

Advertisements

Comments on: "FIV ziua 8" (2)

  1. Esti sub efectul faptului ca e vorba de un tratament nesuferit, pe alocuri dureros…

    Eu eram foarte frustrata cand ma gandeam ca alte femei raman insarcinate fara sa isi doreasca si folosesc intreruperile de sarcina pe post de metoda contraceptiva (am o tipa la birou care de altfel e o persoana de treaba dar pentru chestia asta i-as da cu ceva in cap si i-as zice cateva de dulce…)

    In plus, chiar imi stabilisem o limita de timp (1 an) in care sa incercam tot ce este necesar (stimulare, IA, FIV) si apoi sa ne oprim. Nu vroiam ca aceasta lupta sa ne acapareze vietile. Pe de alta parte sunt femei care lupta cate 7-10 ani si reusesc intr-un final…sincer iti spun ca nu stiu daca as fi putut face ca ele.

    Vorbesc la trecut pentru ca acum sunt aproape in al treilea trimestru de sarcina, am reusit repede cu o IA, sper sa-mi vad bebelusii in brate cu bine, sa nu se intample ceva pe ultima suta de metri.

    E normal sa ai gandurile acestea la fel cum e normal sa renunti dupa un anumit timp sau dimpotriva, sa continui pana…fie reusiti, fie te convingi ca pur si simplu nu a fost sa fie.

    Din pacate si sistemul de adoptii din Romania (daca considerati tu si sotul tau ca ar putea reprezenta o varianta viabila pentru voi) este atat de “varza” incat speranta de a aduce acasa relativ repede un bebe (dar efectiv bebe) este spre 0.

    Iti tin pumnii si te voi citi in continuare!

    • Catalina said:

      Da, e atât de grea decizia asta cu: până când încercăm? câte FIV-uri încercăm? până la cât de îndatorăm?
      Iar cu întreruperile de sarcină, nici nu am cuvinte, mai ales la o vârstă la care presupui că ți-a venit mintea la cap, într-un secol în care putem să ne protejăm atât de simplu…mi se pare de neiertat.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: