Calea mea către a fi mamă

FIV ziua 1

Azi am început nebunia. Pentru că medicul meu pleca din oraș astăzi pe seară, a trebuit să merg la o ecografie pe la prânz, și apoi pe la ora 18 să merg să fac prima injecție de stimulare.

Pe la 10 am primit un telefon de la asistentă care îmi spunea să vin cam într-o oră să fac ecografia. I-am zis că nu pot la 11 că am o ședință și mi-a zis să vin la 12. Buuun. La 12 am fost la cabinet. Nu era nimeni. Medicul stătea de vorbă cu o tipă, cel mai probabil contabila lui, despre finanțele firmei. Încă de la început i-am zis asistentei că nu pot lipsi de la serviciu decât o oră. Doar că discuția medicului cu tipa aia a continuat și a continuat și a continuat. Cam 45 de minute. A venit și soțul meu, care mă așteptase până atunci în mașină. Când medicul a ieșit din birou ca să intre în cabinet, soțul meu, care nu se enervează aproape niciodată, i-a reproșat faptul că nu se ține de cuvânt atunci când ne cheamă la o oră. Asta cam așa e. Ecografia a durat cam 10 minute. Oare chiar nu putea să își întrerupă discuția  10 minute și să o continue după? Normal că după scena asta atmosfera a fost destul de tensionată în timpul ecografiei. Înțeleg să aștept când e cineva în cabinet și e seară și programările se decalează…dar acum nu era nimeni. Nu cred că o să se rezolve vreodată problema asta a așteptării la coadă la medicul meu, dar din când în când poate e bine să i se amintească ca și timpul nostru este important.

Revenind. La ecografie s-a văzut că uterul e mai mic decât înainte, ceea ce e normal după cele trei luni de Diphereline. Există și niște foliculi mititei (vreo 4-5), și sperăm ca după stimulare să îi pornim și pe alții. Am stabilit să vin azi la ora 18.30 să fac injecția cu Elonva. Asta are efect pe 6-7 zile, așa că am stabilit următoarea vizită pentru joi viitoare la 19 (cu analizele hormonale  făcute), cu mențiunea specială că trebuie să fiu sunată, că sunt băgată între două programări. Fraaaate, cred că luna asta o să dorm la cabinet la medic. O să îmi cumpăr niște cărți bune, măcar să citesc dacă tot aștept atât.

Seara am venit și mi s-a făcut injecția. 2500 lei au costat cei 150 ml de substanță. Sper să fie magică într-adevăr și să își facă efectul scontat. E o injecție care se face subcutanat (în burtă) și a cam durut puțin, pentru că mi-a introdus substanța cam repede. Mai nașpa e că Menopur-ul pe care o să îl fac din ziua 7 încolo se face intramuscular, deci trebuie să vin zilnic la cabinet să mi se facă. Iar sâmbăta și duminica o să trebuiască să aleg după asistente prin spital. Oh, well…

Advertisements

Comments on: "FIV ziua 1" (2)

  1. Menopur? Stiam ca tot subcutanat, in “burta” se administreaza. Ti-l piti face acasa. Am facut la injectii…:)

    • Catalina said:

      Am să întreb și la farmacie și să văd ce zice medicul dacă aș face-o în burtă…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: