Calea mea către a fi mamă

Histerosonografie

Înainte de orice stimulări ovariene am făcut această histerosonografie. Nu știu de ce se numește cu histero (care vine de la uter), când de fapt ea se referă mai mult la trompe. În esență, e o metodă ecografică de verificare a permeabilității trompelor (dacă sunt înfundate sau nu).

Am făcut analiza la Omini în Iași și m-a costat 410 lei. Se face în prima jumătate a ciclului menstrual, cam după ce se termină sângerarea. M-am dus cu puțină teamă pentru că auzisem că o să doară. Am căutat eu informații pe net și am găsit că ar fi bine să iau un antiinflamator cu o oră – două înainte de procedură. Și așa am și făcut.

Când am ajuns la clinică am fost primită într-un fel de rezervă (nici nu știam că există așa ceva în cadrul clinicii). Mai era o fată, cam tot de vârsta mea, care era acolo pentru aceeași procedură. La un moment dat a venit asistenta să îmi facă o injecție cu un antiinflamator, dar i-am zis ca deja am luat o pastilă. Nu mi-a mai făcut injecția, a zis că pastila va avea același efect (deși mă îndoiesc).

Prima a luat-o pe tipa din rezervă. Auzeam ce se întâmplă și nu mi se părea că ar durea-o ceva. Când s-a întors chiar am întrebat-o și mi-a zis că a fost ok.

M-am dus și eu și m-am urcat pe capra cu pricina. Procedura a constat în a introduce în uter o substanță de contrast printr-un furtunaș și a vedea apoi pe ecografie ce și pe unde ajunge substanța. Deși se zicea că injectarea substanței doare, eu n-am simțit așa. Pe mine m-a durut foarte tare în timpul ecografiei (sau poate mă înșel eu și injectarea se efectua chiar în timpul ecografiei…se poate și asta că nu știam exact ce se petrece acolo). Mi se părea că apasă fantastic de tare cu sonda aceea, aveam dureri în genul celor de la menstruație (iar eu la menstruație, am dureri, fir-ar ea să fie de endometrioză!) Poate de fapt asta e și motivul pentru care m-a durut atât de tare histerosonografia asta. Știu că medicul mă tot întreba dacă mă doare și ziceam că “da, mă doare”, dar se comporta ca și cu lucrul ăsta era normal (și poate că e). Regretam amarnic că am luat pastilă și nu am făcut injecția cu antiinflamatorul, mi se părea că aș fi fost mai “amorțită” cu injecția. Știu că îmi tremurau genunchii și de frig, dar mai degrabă de frică și durere. Eh, până la urmă s-a terminat cu bine. Trompele mele se pare că erau permeabile, substanța de contrast le-a străbătut de la un capăt la altul. Culmea e că pe certificatul medical cu rezultatul scria  “lipsa simptomatologiei dureroase”…poftim? și mie de ce îmi tremurau picioarele? și atunci ce ar fi însemnat “prezența simptomatologiei dureroase”? Cred că nu vreau să știu.

Vă arăt și imaginile de la ecografie. Șerpișorii ăia albi ar fi trompele. Nu știu ce ar trebui să văd în celelalte imagini.

Histerosonografie

Histerosonografie

Histerosonografie

Histerosonografie

Histerosonografie

Histerosonografie

Advertisements

Comments on: "Histerosonografie" (4)

  1. […] din zona pelvină. După câteva minute am intrat în sală cu mare teamă (după experiența histerosonografiei)și cu mulți nervi, probabil alt motiv pentru care șansele mi-au scăzut. Mi s-a introdus un […]

  2. […] chiar dacă histerosonografia arăta că trompele sunt permeabile, histeroscopia arată că trompa stângă e cam înfundată. […]

  3. Gogioman iulia said:

    Buna! Am citit postarea ta si vreau sa zic ca ma regăsesc complet in ea. Azi am fost si eu si am făcut aceasta procedura.. si eu sunt un aceeași situație in care erai si tu acum 4 ani.. am enodmetrioaza si încerc sa fac un bebe.. sunt curioasa daca tu ești mămica in prezent. Mulțumesc si sper sa ajungă mesajul asta la tine! Multă sănătate!

    • Înseamnă că nu ai citit restul posturilor de pe blog. Sunt mamica de 2 fetite din 2 sarcini obținute natural. Poți sa citești povestea întreaga pe blog.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: