Calea mea către a fi mamă

Archive for April, 2013

Plan FIV

Având în vedere că am făcut ultima injecție de Diphereline, înseamnă că sunt aproape de a începe FIV-ul. Așadar, am avut din nou o discuție cu doctorul despre ce urmează să facem și care e schema de tratament și ce mai e de făcut până începem.

Se pare că pentru puncție (de fapt pentru anestezie) trebuie să fac o radiografie toracică (pulmonară). O să o fac încă de pe acum, ca să iradiez ovarele cât mai departe de momentul stimulării.

Lucrurile stau cam așa: o să fac o injecție cu  Elonva după 28 de zile de la injecția de Diphereline. E un produs nou, care face o recrutare rapidă a foliculilor. E o injecție care se face la începutul stimulării  în doză unică pentru recrutare. După 5 zile voi continua cu Menopur 4 fiole/zi. Începând cu a doua zi după Elonva voi face Gonapeptyl, câte o jumătate de fiolă zilnic. După ziua a cincea voi face ecografie și analize de sânge (hormonale) la fiecare două zile. Nu am de gând să caut nimic cu privire la schema asta de tratament, mă las în mâinile medicului, îl investesc cu toată încrederea mea.

Există 3 scenarii: unul cel mai pesimist, în care nu reacționez deloc sau foarte puțin la stimulare, unul optim în care se obțin 5-6 foliculi și cel optimist, în care se obțin 9-10 foliculi. Nu rămâne decât să sper că lucrurile vor decurge bine. Ce m-a mirat a fost că în actele lor am avut doar 6 foliculi antrali, iar eu țineam minte că am avut 12. Nu știu care e exact numărul, dar se pare că stimularea e aceeași, indiferent dacă acesta e 6 sau 12.

Dacă lucrurile stau bine, cel mai probabil o să transferăm embrioni de ziua 2-3, pentru că se pare că medicul meu a obținut rezultate mult mai bune cu embrioni decât cu blastociți(adică embioni de ziua 5).O să merg pe mâna lui.

Apoi aș vrea să îmi iau o săptămână de concediu după embrio-transfer. Problema e că nu știu exact când o să fie și nici măcar nu știu 100% dacă o să fie. Uf, nu știu ce/cum să spun la serviciu.

Advertisements

Luna a doua de Diphereline

Am făcut a doua injecție de Diphereline cam acum o lună, deci a trecut și a doua lună de tratament. Din câte am citit, efectele secundare cam la momentul ăsta încep, după a doua injecție.

Ce efecte am simțit eu? Aceleași bufeuri, adică 2-3 minute în care simt o căldură mare în tot corpul, inclusiv pe față. Senzația e suportabilă, singura problemă fiind că și transpir în minutele alea. Ziua e ok, dar când se întâmplă noaptea, transpir ceva mai tare (fiind învelită bine) și din motivul ăsta, imediat după ce trece căldura mi-e foarte frig. Așa că, în perioada asta în care ar trebui să mă plâng de cald, mă plâng mai degrabă de frig. Prima injecție am făcut-o în prima zi de menstruație din februarie, iar după aceea nu am mai avut nicio menstruație, nicio mică sângerare, absolut nimic. Medicul mi-a zis, însă, că e posibil ca în martie să am menstruație, deci nu vă speriați dacă după prima lună de tratament aveți o sângerare.

În rest nu am alte efecte, se pare că sunt o norocoasă. Dorm bine, sunt calmă, am mintea limpede. Sper să continue starea asta și în a treia lună de tratament (doctorul mi-a zis că de fapt doar în luna a treia voi simți efectele negative, dar sper să nu fie așa). Importat este, poate, că fac mișcare, fac aprox 30 de minute de exerciții în fiecare zi, cu foarte mici excepții.

Histerosonografie

Înainte de orice stimulări ovariene am făcut această histerosonografie. Nu știu de ce se numește cu histero (care vine de la uter), când de fapt ea se referă mai mult la trompe. În esență, e o metodă ecografică de verificare a permeabilității trompelor (dacă sunt înfundate sau nu).

Am făcut analiza la Omini în Iași și m-a costat 410 lei. Se face în prima jumătate a ciclului menstrual, cam după ce se termină sângerarea. M-am dus cu puțină teamă pentru că auzisem că o să doară. Am căutat eu informații pe net și am găsit că ar fi bine să iau un antiinflamator cu o oră – două înainte de procedură. Și așa am și făcut.

Când am ajuns la clinică am fost primită într-un fel de rezervă (nici nu știam că există așa ceva în cadrul clinicii). Mai era o fată, cam tot de vârsta mea, care era acolo pentru aceeași procedură. La un moment dat a venit asistenta să îmi facă o injecție cu un antiinflamator, dar i-am zis ca deja am luat o pastilă. Nu mi-a mai făcut injecția, a zis că pastila va avea același efect (deși mă îndoiesc).

Prima a luat-o pe tipa din rezervă. Auzeam ce se întâmplă și nu mi se părea că ar durea-o ceva. Când s-a întors chiar am întrebat-o și mi-a zis că a fost ok.

M-am dus și eu și m-am urcat pe capra cu pricina. Procedura a constat în a introduce în uter o substanță de contrast printr-un furtunaș și a vedea apoi pe ecografie ce și pe unde ajunge substanța. Deși se zicea că injectarea substanței doare, eu n-am simțit așa. Pe mine m-a durut foarte tare în timpul ecografiei (sau poate mă înșel eu și injectarea se efectua chiar în timpul ecografiei…se poate și asta că nu știam exact ce se petrece acolo). Mi se părea că apasă fantastic de tare cu sonda aceea, aveam dureri în genul celor de la menstruație (iar eu la menstruație, am dureri, fir-ar ea să fie de endometrioză!) Poate de fapt asta e și motivul pentru care m-a durut atât de tare histerosonografia asta. Știu că medicul mă tot întreba dacă mă doare și ziceam că “da, mă doare”, dar se comporta ca și cu lucrul ăsta era normal (și poate că e). Regretam amarnic că am luat pastilă și nu am făcut injecția cu antiinflamatorul, mi se părea că aș fi fost mai “amorțită” cu injecția. Știu că îmi tremurau genunchii și de frig, dar mai degrabă de frică și durere. Eh, până la urmă s-a terminat cu bine. Trompele mele se pare că erau permeabile, substanța de contrast le-a străbătut de la un capăt la altul. Culmea e că pe certificatul medical cu rezultatul scria  “lipsa simptomatologiei dureroase”…poftim? și mie de ce îmi tremurau picioarele? și atunci ce ar fi însemnat “prezența simptomatologiei dureroase”? Cred că nu vreau să știu.

Vă arăt și imaginile de la ecografie. Șerpișorii ăia albi ar fi trompele. Nu știu ce ar trebui să văd în celelalte imagini.

Histerosonografie

Histerosonografie

Histerosonografie

Histerosonografie

Histerosonografie

Histerosonografie

Căutări și răspunsuri – Foliculi antrali

Am văzut că sunt câteva noțiuni la a căror căutare ajunge lumea pe blogul meu. Am mai observat și că noțiunile respective nu sunt foarte bine explicate în postări așa că am să detaliez puțin aici, uneori cu propriile cuvinte, alteori cu informații de pe alte site-uri.

Foliculi antrali

Sunt foliculii care se dezvoltă la începutul fiecărui ciclu. Dintre aceștia rămâne doar unul, maxim 2, care se dezvoltă în foliculi maturi, restul se pierd. Scopul stimulărilor este să se dezvolte cât mai mulți dintre ei în foliculi maturi. Numărul lor este foarte important pentru estimarea cantitativă a rezervei ovariene a respectivei femei. Dar cantitate nu înseamnă întotdeauna și calitate, și aici intervin AMH și FSH, care sunt analize de sânge. Interpretarea numărului de foliculi antrali este următoarea

Nr de foliculi antrali Răspuns la stimulare
<4 Rezervă ovariană foarte proastă, răspuns slab sau inexistent la stimulări.  FIV nu este recomandat
4-6 Rezervă ovariană proastă, probabil se va obține un răspuns slab la stimulări. Risc mare de anulare a ciclului FIV. Rata obținerii unei sarcinii este mai mică decât media, chiar dacă se obțin embrioni
7-10 Rezervă redusă. Șansă mai mare de anulare a ciclului FIV decât media. Rata sarcinii ușor mai scăzută decât media
11-15 Rezervă ușor redusă. Răspunsul la stimulări este uneori scăzut, dar de obicei normal. Șanse slabe de anulare a ciclului FIV. Rata sarcinilor medie
16-30 Rezervă ovariană normală. Răspuns excelent la stimulare. Șanse foarte mici de anulare a ciclului FIV. Ușor risc de suprastimulare. Cele mai mari șanse de sarcinp
>30 Rezervă normală, dar posibil risc de ovare polichistice. Răspuns bun la doze mici de stimulare. Risc de hiperstimulare. Uneori pot exista totuși probleme de calitate a foliculilor.

Foliculii antrali se văd printr-o ecografie care se face în primele zile ale ciclului (ziua 2-3-4). Pe mine m-a chemat dl. doctor în ultimele zile ale ciclului, cică tot aia ar fi. Mi-au ieșit 12 la numărătore. Deci șanse ar fi, cel puțin în ceea ce privește numărul. Doar că AMH-ul e destul de mic (0.5 și 0.87 la laboratoare diferite). Dar mai multe despre AMH, va urma…