Calea mea către a fi mamă

O să fie un pic dificil să îmi amintesc toate detaliile, pentru că au trecut 4 ani de atunci…dar am să încerc.

M-am internat la Spitalul Cuza Vodă din Iași cu două zile înainte de operație. Am făcut niște analize de sânge, o radiografie pulmonară, un consult cardiologic, un consult ginecologic, o discuție cu anestezistul (i-am dat și “mulțumirea” cuvenită tot atunci). De “mulțumirea” pentru medic s-a ocupat mama mea în ziua dinaintea operației. În după-amiaza aceea nu am mai avut voie să mănânc nimic, iar în seara aceea și în dimineața următoare am făcut clismă (don’t remind me). Seara ni s-au dat două pastiluțe calmante, ca să dormim bine. Țin minte că în seara dinainte operației era o atmosferă de tabără așa printre femeile din salon (era un salon doar cu paciente ce urmau a fi operate, pentru că după operație se stătea în altă parte).

Dimineața mi s-a dat o cămășuță pe care am pus-o pe mine fără nimic altceva. O bunicuță din salon ne-a dat cu mir pe toate ce intram la “sală”. Am intrat într-o cameră de pregătire unde mi s-a pus o branulă, apoi  am intrat pe picioarele mele în sala de operație și m-am urcat pe masă. Acolo mi s-a pus o sondă urinară (n-a durut, doar o mică înțepătură), mi s-au conectat diferite aparate (pentru puls, saturația de oxigen, tensiune). Apoi mi s-a pus o mască pe nas și gură (pentru anestezie) și am intrat pentru 3-4 secunde în panică pentru că mi se părea că mă sufoc.

Ce îmi amintesc apoi e că încercam să respir, dar nu puteam pentru că aveam un tub în gât. Nici acum nu știu dacă a fost o amintire reală sau un vis. Nu știu dacă mi s-a dat o anestezie atât de puternică încât a trebuit să fiu întubată, sau poate e o practică obișnuită…habar n-am. Știu apoi că mă trezeam câte un pic și apoi adormeam înapoi, în sala de reanimare. Am fost totuși conștientă destul cât să cer un telefon și să vorbesc cu mama mea și cu logodnicul meu să le spun că am ieșit din operație. Mama mea a venit apoi în salon, a dat câțiva bani asistentelor și a lăsat-o să stea lângă mine chiar la reanimare. Atunci am apreciat foarte mult faptul că aveam o sondă urinară pentru că mi se puneau perfuzii după perfuzii pentru hidratare (cu sonda nu simți nevoia să mergi la toaletă, vezica se golește continuu prin tub). Știu că m-am uitat la un moment dat la conținutul pungii și am văzut că era sânge. Doar că nu era punga de urină cea la care mă uitasem, ci punga de dren, care era conectată la un tub care ieșea din operație.

Știu că au fost niște situații în acea primă zi, de care îmi amintesc ca prin ceață. Mă furnicau foarte tare palmele și i-am zis mamei și imediat mi s-a făcut un calciu și mi-a trecut. A venit medicul și l-am întrebat ce a scos. Mi-a zis că nu a scos ovarul stâng cu totul, așa cum mi-a spus la ecografie că s-ar putea să fie nevoie, ci doar o bucată din el. Dreptul era neatins de chist. Mi-a mai spus că o să mai vorbim mai târziu, pentru că nu o să țin minte ce îmi zice, dar asta m-a ambiționat și am reținut exact ce mi-a zis atunci 🙂 .Am mâncat zeamă de supă de legume și mi s-a făcut greață (cred că din cauza cepei) și am vomat. M-a durut atât de tare operația când m-am încordat să vomit încât, în ceața mea de atunci, am chemat asistenta și i-am zis că mi s-a rupt operația. Ea s-a uitat și a văzut că pansametul era plin de sânge, dar, normal, nu se rupsese nimic. A chemat medicul de gardă să îmi schimbe pansamentul, pentru că asistentele nu au voie să facă acest lucru. Nu am putut să dorm deloc bine în noaptea aia, era o vânzoleală continuă.

A doua zi mi s-a scos sonda și branula și am reușit să merg cu ajutor până la baie. Foarte enervant era că trebuia să car punga aceea de dren după mine. A doua seară mi s-a făcut o injecție intramusculară cu un analgezic. M-a durut atât de tare injecția încât am regretat că am cerut-o. Dar e posibil să fie din vina mea, pe mine mă dor toate injecțiile și fac niște gâlme sub piele care se mențin săptămâni bune.

În ziua următoare (a treia zi după operație) m-am mutat într-un salon obișnuit.

Advertisements

Comments on: "Operație de endometrioză (2)" (2)

  1. […] două zile la reanimare, am fost mutată la Salon. Din păcate tot cu furtunașul de dren după mine. Nu pot să zic că […]

  2. […] Așa că am fost la dr. Mihăilă de la Cuza Vodă, pe care îl știam printr-o cunoștință. Mi-a zis din prima secundă că e endometrioză, că sunt 2 chisturi și că trebuie operate clasic, pentru că sunt prea mari (cam 8cm). Am întrebat dacă aș putea amâna pentru după nuntă, dar a zis că nu recomandă absolut deloc să mai aștept. Așa că după următoarea menstruație am luat din nou legătura cu doctorul și m-am internat pentru operație. […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: