Calea mea către a fi mamă

Am să încep cu a povesti cum am aflat că am endometrioză.

Cu 3 luni înainte de nuntă (asta se întâmpla în 2009) m-am hotărât să merg la ginecolog pentru că din calculele mele urma să fiu la menstruație exact în ziua nunții și voiam să îmi dea anticoncepționale să o pot decala. Am vrut să fac și o analiză de secreție pentru că am avut întotdeauna o predispoziție la candidoză și voiam să văd cum mai stau la capitolul ăsta. Când a vrut să îmi ia analiza, doctorița (de la Policlinica de Studenți și Elevi, nu mai știu cum o cheamă) mi-a zis că am ceva, o umflătură, ceva în zona ovarelor. Mi-a propus să facem o ecografie. Nu avea aparat pentru a face eco transvaginală, ci doar pe burtă. Cum vezica era goală, nu s-a văzut nimic. Mi-a zis să rămân pe hol și să beau 1 litru de apă și ne vedem când e vezica plină să se uite din nou. Am alergat disperată să-mi cumpăr apă, în timp ce sunam ba la mama, ba la logodnicul meu, tremurând pentru că mă gândeam doar la rele. După o oră m-a luat din nou și s-a văzut ceva, ceva ce ea nu știa să numească. Un chist, o tumoare, un rinichi căzut. Astea erau variantele. Mi-a zis să revin peste 2 zile la Maternitatea Elena Doamna, că acolo are un ecograf mai performant. Nu vă zic cum am stat astea 2 zile, deja mă vedeam o mireasă cheală de la chimioterapie. La Elena Doamna mi-a făcut ecografia alt medic, mai competent. Mi-a zis că e endometrioză și că trebuie să mă operez. Doctorița de la Elevi și Studenți mi-a zis să revin la ea după următoarea menstruație să facem operația. Nici măcar nu a știut ce am!!! Să fi fost ultimul medic de pe Pământ, nu mă duceam la ea.

Așa că am fost la dr. Mihăilă de la Cuza Vodă, pe care îl știam printr-o cunoștință. Mi-a zis din prima secundă că e endometrioză, că sunt 2 chisturi și că trebuie operate clasic, pentru că sunt prea mari (cam 8cm). Am întrebat dacă aș putea amâna pentru după nuntă, dar a zis că nu recomandă absolut deloc să mai aștept. Așa că după următoarea menstruație am luat din nou legătura cu doctorul și m-am internat pentru operație.

Advertisements

Comments on: "Operație de endometrioză (1)" (3)

  1. […] internat la Spitalul Cuza Vodă din Iași cu două zile înainte de operație. Am făcut niște analize de […]

  2. […] aproape că nu voia să îmi mai facă anestezia. Noroc că i-am povestit cum că am mai avut o intervenție, mult mai serioasă și mai invazivă decât asta, și nu a fost nicio problemă cu anestezia. S-a […]

  3. […] a doua zi, deși o simțeam îngrozitor de dureros și aș fi vrut foarte tare să mi-o scoată. La operația pentru chist nici nu am simțit sonda urinară, parcă nici nu era. Pe asta am simțit-o în fiecare […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: